„Ori de câte ori își vor aduce aminte că sunt creștini ortodocși, să se revadă în interiorul Liturghiei“
Absolvenții Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ a Universității „Al. I. Cuza“ din Iași, promoția 2006-2010, au depus ieri jurământul. Evenimentul a avut loc la Catedrala mitropolitană din Iași, în cadrul Sfintei Liturghii.
Absolvenții Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ a Universității „Al. I. Cuza“ din Iași, promoția 2006-2010, au depus ieri jurământul. Evenimentul a avut loc la Catedrala mitropolitană din Iași, în cadrul Sfintei Liturghii.
Ieri-dimineață, absolvenții celor patru specializări ale facultății, dar și profesori au participat la slujba Sfintei Liturghii oficiată de Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. După citirea Sfintei Evanghelii, Părintele Mitropolit Teofan a rostit un cuvânt de învățătură în care a subliniat importanța momentului care a avut loc la Catedrala mitropolitană din Iași. „Tinerii și tinerele adaugă la responsabilitatea obișnuită a unui creștin una suplimentară, prin depunerea jurământului de credință, responsabilitatea celui care cunoaște mai mult, știind că celui căruia i se dă mai mult i se va cere mai mult. Jurământul de credință a fost rânduit să fie depus în timpul Sfintei Liturghii, ca importanța momentului, solemnitatea clipei liturgice în interiorul căreia ne aflăm să aibă un impact suplimentar. Ori de câte ori în viață își vor aduce aminte că sunt creștini ortodocși, absolvenți ai Facultății noastre de Teologie, să se revadă în interiorul Liturghiei, în fața arhiereului, în fața profesorilor, dar mai ales în fața Sfintei Cruci și a Sfintei Evanghelii, ca să fie păstrători ai dreptei credințe și următori ai învățăturii Domnului Iisus Hristos, așa cum ea a fost preluată de Sfinții Apostoli și mărturisită de cuvioși, martiri și Sfinții Părinți de altădată și din vremea noastră“, a menționat IPS Teofan.
Felicitări și binecuvântări arhierești
Apoi a avut loc depunerea jurământului de credință al absolvenților de la toate specializările, respectiv Teologie pastorală, Teologie didactică, Teologie socială și Teologie artă sacră. Începând cu ora 13:00, la Centrul de conferințe „Providența“ al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei a avut loc cursul festiv. Întâlnirea a fost deschisă de pr. prof. univ. dr. Viorel Sava, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Iași. La final, Înalt Preasfințitul Părinte Teofan a rostit de asemenea un cuvânt de felicitare și de binecuvântare pentru cei care vor lucra în continuare ca oameni ai Bisericii și ai societății. (Constantin CIOFU)