Iisus se afla în Ierusalim pentru a lua parte la sărbătoarea evreiască anuală (Paștele Iudeilor). Atunci a văzut un slăbănog ce se chinuia așa de vreo treizeci și opt de ani. Domnul l-a întrebat daca ar vrea să se vindece. După ce au schimbat câteva vorbe, Hristos îi spune acestuia „Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă“. Și îndată omul s-a făcut sănătos. S-a ridicat, și-a luat patul și a umblat. (Ioan 5:1-9)

Întrucât această minune s-a petrecut într-o sâmbătă, conducătorii evreilor au vrut să-l acuze pe Domnul că a profanat ziua Sabatului. Ioan, în scrierile sale, ne spune că evreii l-au persecutat pe Hristos pentru asta și că și-au îndârjit eforturile pentru a-l omorî ( In. 5. 10-18).

După ce a ținut o predică lungă prin care și-a dezvăluit legătura divină cu Tatăl Ceresc, Hristos le-a spus evreilor: „Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică. Şi acelea sunt care mărturisesc despre Mine. Şi nu voiţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţă!“ (Ioan 5:39, 40). În această mărturie sunt câteva adevăruri importante ce necesită o analiză mai amănunțită.

Orbirea spirituală

Din afirmația Sa rezultă un adevăr uluitor, și anume că un om poate studia cu sârguință Sfânta Scriptură și totuși să nu ajungă să îl cunoască pe Hristos!

Câți dintre liderii evreilor, mai ales cărturarii, nu s-au lăudat cu numeroasele cunoștințe în domeniul scrierilor sfinte! Și atunci de ce nu L-au recunoscut pe Iisus din Nazaret ca fiind Mesia cel promis, dacă Vechiul Testament era plin de profeții legate de sosirea Sa?

Căci Domnul a spus: „Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci şi în psalmi“ (Luca 24:44).

Motivul pentru care nu l-au putut recunoaşte pe Hristos din Vechiul Testament a fost  precum explică Pavel: „până astăzi, când se citeşte Moise, stă un văl pe inima lor“ (2 Cor. 3:15). Ideile preconcepute despre cum ar trebui să fie Mesia şi cum ar trebui să se comporte i-a împiedicat să facă o analiză obiectivă asupra persoanei, cuvântului și operei Domnului.

Când mă gândesc la cercetătorii de astăzi din domeniul religios, care și-au petrecut o viață întreagă învățând ebraica, aramaica și greaca, care au studiat teritoriile și culturile, au devenit experți în exegeză și care totuși nu îl cunosc pe Fiul lui Dumnezeu în adevăratul sens al cuvântului, mă întristez profund. Cunoștințele care nu sunt puse în practică duc la o judecată mai aspră.

Mântuirea este întru Hristos

Domnul a spus că nu poate exista viață veșnică în afară de El. Într-o epocă în care spiritul pseudo-ecumenismului a pătruns în inimile multora, acest adevăr trebuie adus la cunoștință oamenilor. Fiul lui Dumnezeu nu a făcut nicio justificare pentru afirmația sa:

„Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.“ (Ioan 14:6).

Mântuirea nu poate fi găsită în altă parte: „Şi întru nimeni altul nu este mântuirea, căci nu este sub cer nici un alt nume, dat între oameni, în care trebuie să ne mântuim noi.“ (Fap. Ap. 4,12)

Dacă pare strict, atunci așa să fie! Problema nu este una ce ține de bigotism, ci mai mult de adevăr. Sunt vorbele lui Hristos adevărate? Dovezile îl vor susține? Totul se reduce la asta, de aceea rolul nostru este să îi apropiem pe oameni de Hristos!

Unii oameni îl resping pe Hristos

Mântuitorul ne învață că oamenii au libertatea de a alege dacă vor sa fie alături de El sau nu. Unele religii susțin însă contrariul. Calvinismul susține că oamenii sunt atât de înrobiți de păcate încât nu pot asculta învățăturile Domnului decât dacă mintea le este luminată de către divinitate. Dar ce înseamnă asta de fapt? Vina pentru transformarea lor religioasă îi este atribuită Domnului, și deopotrivă, El este învinuit pentru că nu le-a salvat sufletele!

Iată însă ce ne învață Sfânta Scriptură. Omul este o ființă înzestrată cu voință proprie, ce poate lua singură decizii. (Gen. 2:16, 17; Is. 7:15; In. 7:17; Ap. 22:17).

Potrivit învățăturilor Bibliei, omul poate decide singur dacă acceptă sau respinge mesajul divin din Evanghelie. Dacă prin necredință sufletele sunt pierdute, Domnul nu poate fi învinuit.

Iisus le-a spus evreilor: „Şi nu voiţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţă!“ (Ioan 5,40)

Dacă mesajul darului lui Hristos este atât de frumos, dacă adevărurile despre viaţă şi moarte sunt atât de puternice, iar binecuvântările Sale atât de motivante, este incredibil cum nişte oameni raţionali pot neglija venirea spre Mântuitorul.

Cum putem explica asemenea absurditate? Iată câteva răspunsuri posibile. Unii pur și simplu nu conștientizează că s-au pierdut de la calea cea dreaptă.

Sfânta Scriptură ne învață că Hristos a venit să îi caute și să îi salveze pe cei rătăciți (Luca 19,10). Dar dacă o persoană nu este conștientă de condiția în care s-a complăcut, nu va ști că are nevoie de Hristos ca să îl mântuiască.

Timp de mai multe decenii, societatea a fost învățată de către filozofii raționaliști și psihologii umaniști că „păcatul“ nu există în realitate. El este atribuit unui proces imaginar al unor fanatici religioși. Desigur, omul poate să aibă uneori ceea ce numim „un comportament social inacceptabil“ (ex. crimă, viol, jaf etc.) dar acestea sunt impulsuri provocate de „trecutul evoluţionist, cavernicol“ sau de aşa numitul „creier de reptilă“. Umaniștii laici cred că pentru astfel de scăpări comportamentale oamenii nu ar trebui să se simtă vinovați. Asemenea greșeli nu impun neapărat o pedeapsă. „vina“ este un cuvânt murdar în vocabularul multora.

Astfel, până când ideea de păcat, răzvrătire și cea de vină vor fi aduse în conștiința contemporanilor, mulți vor continua să nu vadă nevoia pentru ceea ce Iisus Hristos ne oferă.

Unii nu vor să se apropie de Hristos pentru că nu sunt convinși de unicitatea sa.

Era o perioadă când lumea venera numele lui Iisus. Dar aceste zile au trecut. Trăim într-o lume din ce în ce mai neîncrezătoare. Mulți dintre frații noștri nici măcar nu mai cred în existența lui Dumnezeu. Au învățat încă de la școlile elementare și prin intermediul mass-mediei că universul este etern și se poate susține singur. În plus ni se spune că omul a evoluat din strămoși de origine animalieră. Unii spun că Biblia nu este cuvântul lui Dumnezeu ci mai degrabă o culegere de fabule străvechi.

Despre Iisus Hristos se spune de asemenea că, deși ar fi fost un predicator remarcabil și o ar fi avut o influență binefăcătoare din antichitate, nu este singurul Fiu al Domnului și Mântuitorul lumii.

Fraților, dacă nu îl cunoaștem cu adevărat pe Hristos, nu avem cum să ajungem la El. Studiul „dovezilor creștine“ este una din necesitățile arzătoare ale vremurilor pe care le trăim.

„Este Biblia adevărată? Este Iisus Fiul lui Dumnezeu? Creștinii răspund cu da la aceste întrebări, dar foarte puțini sunt pregătiți să le abordeze atunci când sunt puși față în față cu persoane care nu au crescut sub influența unui mediu creștin.

Alții nu se apropie de Dumnezeu pentru că, din cauza unor învățături false, au ajuns la concluzia că se pot identifica cu el.

În Faptele Apostolilor, citim despre unii „iudei care cutreierau lumea“ și pretindeau că pot alunga spiritele rele. O procedură obişnuită în exorcizare era să invoce numele lui Hristos. Însă înșelătoria lor risca să fie demascată.

Putem învăța ceva din acest caz, și anume că nu oricine susține că are vreo conexiune cu Iisus Hristos se bucură într-adevăr de o asemenea uniune.

Consider că acesta este un adevăr biblic ce trebuie să ne fie reamintit din când în când. Învățarea corectă și înțelegerea mesajului transmis de către Evanghelie, trebuie să preceadă punerea în practică a învățăturilor. Conform sistemului mozaic, oamenii se nășteau fizic într-o relație de legământ cu Domnul. În consecință, după naștere erau învățați să îl cunoască pe Domnul în cadrul acelei relații.

Dar în ceea ce privește legea Noului Testament lucrurile stau diferit. Ieremia în profețiile sale pune un mare accent pe această problemă. Profetul spune „Şi nu se vor mai învăţa unul pe altul şi frate pe frate, zicând: „Cunoaşteţi pe Domnul că toţi de la sine Mă vor cunoaşte, de la mic până la mare, zice Domnul, pentru că Eu voi ierta fărădelegile lor şi păcatele lor nu le voi mai pomeni“ (Ier. 31,34).

Aici suntem învăţaţi înainte să intrăm în această nouă uniune cu Hristos.

Creştinismul este o religie care se învaţă. Căci Iisus a zis: „Şi vor fi toţi învăţaţi de Dumnezeu. Deci oricine a auzit şi a învăţat de la Tatăl la Mine vine.“ (Ioan 6:45).

Astfel nu riscăm să fim învățați greșit, și în același timp ascultăm adevărul. Adepții diferitelor confesiuni au predicat o versiune eronată a mesajului lui Hristos ( Gal. 1:6-8) și mulți au început să creadă sincer, în ideea greșită că o doctrină falsă ar putea fi creștinismul adevărat.

Este responsabilitatea sacră a fiecărui fiu al Domnului să facă diferența între adevăr și minciună, să știe să distingă între creștinismul pur și sectele moderne și să îi întoarcă pe cei rătăciți la învățăturile Bibliei.

Însă unii dintre predicatori au încetat să mai proclame acest mesaj și au început să adopte posturi care induc oamenii într-o apostazie distructivă.

Unii nu vor să se apropie de Hristos pentru că nu sunt dispuși să plătească prețul pe care acesta îl cere.

Căci dacă vrei să îl urmezi pe Hristos, trebuie să fii dispus să sacrifici tot ceea ce se află în contradicție cu cerințele divine. Trebuie să fii dispus să te lepezi de tine, să îți porți crucea zilnic și să Îl urmezi pe Domnul (Luca 9,23).

Mântuitorul le-a spus oamenilor să se gândească bine înainte să își asume rolul de discipol al Domnului, iar acela care nu este dispus să renunțe la orice obstacol din calea credinței nu poate fi ucenicul lui Hristos (cf. Luca. 14, 25-35).

Un exemplu trist este cel al tânărului conducător bogat. Era stăpânit de păcatul avariției. Astfel, atunci când Domnul i-a cerut să își vândă toate averile și să-L urmeze, tânărul a plecat trist de la Hristos. (Matei 19,16-22). Nu a vrut să plătească prețul!

Pentru unii dezicerea de tot ce este lumesc este o cerință prea mare ( 2 Tim. 4:10) în schimbul uceniciei. Alții nu își permit să piardă timpul. Și astfel dau la schimb eternitatea pentru câteva clipe.

Scuzele sunt multe, rezultatul este același. Alte lucruri sunt prioritare înaintea lui Hristos.

Alții nu vor să vină la Domnul pentru că se tem de eșec.

Am auzit de multe ori scuza: „Aş vrea să fiu creştin. Dar ştiu că nu voi rezista prea mult

Nu vă daţi seama că atunci când ne întoarcem către Hristos suntem ca nişte prunci în credinţă? Nu vă dați seama că Cerul este răbdător față de slăbiciunea umană? Oare nu ne-a promis Iisus că va fi cu noi până la „sfârşitul veacului“ (Matei 28,20)?

Da, vom face adesea greşeli. Dar ne vom căi pentru ele şi vom învăţa cum să creştem în credinţă în ciuda acestora.

Dar dacă am zice: „Nu mă căsătoresc pentru că majoritatea căsătoriilor se termină printr-un divorţ?” Ar fi, desigur, un raţionament greşit. Dacă un fermier ar gândi: „Nu mai plantez pentru că în ‘42 a fost secetă?“ Ar muri de foame!

Nu vă temeţi de eşec. Faceţi ce vă stă în putinţă pentru a-L sluji pe Domnul. Şi făceţi-vă promisiunea că veți asculta și veți învăța progresiv adevărul lui Dumnezeu.

Unii nu vin la Hristos din cauza celor văzute la alți creștini.

Să știți că nimeni nu va fi iertat în ziua judecății pentru neascultarea sa din cauză că a fost influențată de exemplul altcuiva. Fiecare este responsabil pentru faptele sale (2 Cor. 5,10).

Dar chiar și așa, un adevăr incontestabil este că cei mai mari dușmani ai Domnului provin uneori din proprii ucenici. Prin viețile grosiere pe care le duc îi întorc pe unii de la adevăr chiar înainte ca aceștia să cunoască învățăturile Domnului.

Uneori, moralitatea membrilor bisericii este mult inferioară credincioșilor fățarnici. În unele părți, îndreptarea prin disciplină este o practică total necunoscută. Cu siguranță Domnul nu ne va ierta pentru neglijarea intenționată.

Într-adevăr, sunt multe „explicaţii“ care justifică de ce oamenii nu vor să se apropie de Hristos, dar nu şi motive!

(Sursa: christiancourier.com; traducerea şi adaptarea: Lucian Filip)