“De la îngeri pentru îngeri”, la Târgu Frumos
La Casa de Cultură din Târgu Frumos a avut loc sâmbătă Concursul interjudețean de cântece religioase “De la îngeri pentru îngeri“, ediția I.
La Casa de Cultură din Târgu Frumos a avut loc sâmbătă Concursul interjudețean de cântece religioase “De la îngeri pentru îngeri“, ediția I. Manifestarea a fost organizată de Școala Generală “Garabet Ibrăileanu“ din Târgu Frumos în colaborare cu parohiile din oraș.
În debutul concursului s-a înălțat o rugăciune de binecuvântare, apoi reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Iași și Gheorghe Tătaru, primarul orașului Târgu Frumos, au rostit alocuțiuni. Au participat concurenți din cinci județe ale Moldovei, pe patru secțiuni: soliști vocali de cântece liturgice, soliști de muzică religioasă, grupuri vocale de cântece liturgice și grupuri vocale de muzică religioasă. Din juriu au făcut parte reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Iași, profesori și preoți din orașul Târgu Frumos. După cum ne-a relatat pr. Petru Apostol de la parohia “Sfinții Apostoli Petru și Pavel“ din Târgu Frumos, Protopopiatul Pașcani, scopul concursului este promovarea cântecelor religioase și a formațiilor de copii care cântă o astfel de muzică.
“Competiția a fost privită cu mare seriozitate și bucurie de participanți“
Au participat 20 de interpreți soliști pe grupe de vârstă din clasele I-VIII, grupați câte două clase (ex. clasele I-a și II-a) și 60 de coruri sau grupuri corale din județele Iași, Botoșani, Suceava, Vrancea, Vaslui, Botoșani. “Inițiatorul concursului, prof. Valentin Sâsâiac, directorul Școlii Generale «Garabet Ibrăileanu» din Târgu Frumos, este profesor de muzică, iar alături de colectivul pe care îl conduce au avut o inițiativă deosebită. Consider concurs singular între manifestările școlare. Competiția a avut loc într-un orășel foarte mic, dar cu organizatori și colaboratori cu suflet mare, care au oferit un dar ales publicului“, a spus pr. Petru Apostol. Toți copiii au primit premii constând în icoane, medalioane cu teme eligioase și diplome de participare. “Organizarea a fost foarte bună, iar sala Casei de Cultură din Târgu Frumos, unde a avut loc concursul, a fost arhiplină. Interesul a fost foarte mare din partea copiilor. Competiția a fost privită cu mare seriozitate și bucurie de participanții care au interpretat extraordinar de frumos cântări religioase ale Sfintei Liturghii și colinde. Copiii au trăit această bucurie la o intensitate maximă, totul desfășurându-se ca o rugăciune“, a adăugat pr. Petru Apostol. (Constantin Ciofu)