De luni vor intra în uz reţetele electronice
Începând de luni, 2 iulie, medicamentele vor fi eliberate în farmacii în baza reţetelor electronice.
Începând de luni, 2 iulie, medicamentele vor fi eliberate în farmacii în baza reţetelor electronice. Reprezentanţii CNAS speră ca până la sfârşitul acestui an cel puţin 80% dintre reţete să fie în noul format, trecerea completă la sistemul electronic fiind prevăzută pentru 1 ianuarie 2013, când prescrierea electronică şi eliberarea medicamentelor compensate se vor face exclusiv în sistemul prescripţiei electronice (online şi offline).
Miza acestui sistem este uriaşă, în condiţiile în care valoarea medie a unei reţete în 2011 a fost de 130,9 lei, la o medie de aproximativ două reţete anual pe cap de locuitor. Odată cu introducerea acestui sistem, CNAS va primi raportări electronice, uşor de verificat, atât de la medici, cât şi de la farmacişti, astfel încât va putea compara dacă ceea ce prescriu medicii se regăseşte în ceea ce farmaciile eliberează la preţuri compensate.
Printre avantajele sistemului de prescripţie electronică se numără reducerea la jumătate a timpului petrecut la farmacie, creşterea performanţei în sistemul de sănătate, ceea ce va aduce la buget economii de cel puţin 10%, susţine şeful CNAS, dr. Doru Bădescu.