De vorbă cu omul şi poetul Marius Iordăchioaia
Sunt unele momente când simţi că ieşi din timp. Când viaţa ta obişnuită, desfăşurată în parametri normali până atunci (facultate, prieteni, o carte bună, o îmbrăţişare, un cântec), ia cu totul altă turnură. Când eşti scos definitiv din confortul tău zilnic şi pus faţă în faţă cu Adevărul. Ce-ai să faci atunci? Îl accepţi şi-ţi schimbi fundamental modul de a trăi? Sau îl ignori şi continui în acelaşi ritm, cu aceleaşi obişnuinţe traiul de fiecare zi? Dar cum poţi, totuşi, să ignori Adevărul?
Vinerea trecută, pe 13 noiembrie, a început ca orice altă zi obişnuită. Totul până la ora 18:00, când am intrat pe poarta Bisericii Metocul Maicilor. După Paraclisul Maicii Domnului pe care-l facem de obicei, am rămas toţi un pic nedumeriţi. Poetul Marius Iordăchioaia a venit printre noi fără să ştim, fără să se fi dat sfoară în ţară, fără să fie anunţat pe facebook. A venit la noi într-o vinere friguroasă de noiembrie, o vinere în care am participat la slujbă ca de obicei, ne-am aşezat scaunele într-un cerc şi am început să vorbim. Totul a fost familiar, până a început să vorbească el. Atunci, nu ştiu cum, dar timpul a dispărut. Şi am rămas doar noi, vocea poetului şi încă Cineva, care asculta cu atenţie ce avem de spus despre El.
Nu a fost o conferinţă. Marius Iordăchioaia a venit ca unul dintre noi, studenţii din Iaşi care ne adunăm în fiecare vineri la „Metoc“, a participat la aceleaşi activităţi cu noi. Ne-a ascultat mai întâi, să vadă ce credem, şi apoi ne-a vorbit despre Hristos. Ne-a spus despre cum toate lucrurile lumeşti pier când îl avem pe El în noi. Despre ce pace şi linişte este în sufletul nostru atunci. Despre faptul că ne dăm seama că-L avem pe Hristos dacă niciun lucru exterior nu ne poate tulbura pacea interioară. Dacă oferim noi iubire celorlalţi, fără să aşteptăm de la alţii, pentru că în noi se află izvorul bucuriei infinite, Iisus. Despre a fi creştin adevărat, adică a-L cunoaşte pe Hristos, a trăi în Hristos, după legea Lui.
La un moment dat, poetul s-a oprit din vorbit şi ne-a privit. Avea ochii plini de dragoste. Ne-a zâmbit şi a pus o mână pe inimă. Ne-a spus că lucrurile astea trebuie simţite. Acolo, în adâncul nostru, nu este nevoie de prea multe cuvinte.
Şi totuşi cum îl cunoaştem pe Hristos? Întrebându-L pe El. Fiecare dintre noi are o relaţie personală cu Dumnezeu. Să nu mai rătăcim în lume, întrebând unde e. Doamne, tu eşti aici, cu mine, în mine. Doamne, vreau să te cunosc. Cum să fac? Şi aşa, rugăciunea noastră devine un strigăt neîncetat către Dumnezeu.
Invitatul nostru, smerit, a spus rugăciunea împreună cu noi, a stat de vorbă cu noi, ca şi cum ne cunoşteam de-o viaţă, şi ne-a dat sfaturi. Ne-am împrietenit. Ne-a spus că ne vom întâlni în rugăciune. Să fim mereu online acolo. De când am ieşit din timp, nu mai vreau să mă întorc. Dar deocamdată… voi face asta. (Teodora Drişcu - ATOR Iaşi)
