După o suită de dezbateri, s-au hotărât următoarele:
1. Chestiunea incinerării nu este de natură dogmatică. Învierea morţilor pe care o aşteptăm se poate produce şi din cenuşă, căci nimic nu e cu neputinţă la Dumnezeu. Mulţi au fost cei care au devenit hrană animalelor sălbatice, pe pământ ca şi în mare, şi acest lucru nu înseamnă că ei nu vor învia la cea de-a doua venire a lui Hristos.
2. Această problemă se referă la tradiţia Bisericii. Trupul care a primit Sfintele Taine (Botezul, Mirungerea, Maslul, Sfânta Împărtăşanie) este locaşul Duhului Sfânt şi trebuie respectat. Trupurile oamenilor care au trăit toată viaţa lor creştineşte, continuă chiar după separarea dintre suflet şi trup să fie locaşuri ale Duhului Sfânt, făcând minuni, izvorând mir parfumat, rămânând intacte şi având bună mireasmă.  
De aceea descompunerea violentă a trupurilor trebuie evitată. Dând cinste trupului, aşa cum ne-a recomandat Apostolul Pavel, Biserica săvârşeşte înmormântarea. Descrierea îngropării lui Hristos, a lui Lazăr, a lui Iacob, Iosif, trimite la aceeaşi tradiţie. Biserica a instituit sărbători ale descoperirii sfintelor moaşte ale sfinţilor, pune moaşte ale martirilor în altarele ei la sfinţirea Bisericilor, consideră sfintele moaşte ca "mai cinstite decât pietrele preţioase" şi dăruitoare de har dumnezeiesc, adică ele sunt mijloace prin care se transmite harul dumnezeiesc credincioşilor. Imnografia se referă deseori la morminte şi la desfacerea trupurilor în elementele din care au fost alcătuite, referindu-se la tradiţia înhumării şi nu la incinerarea trupurilor.
3. Credinţa Bisericii este aceea că fiecare om constituie o personalitate particulară, distinctă în faţa lui Dumnezeu. Această particularitate este respectată deopotrivă în caracteristicile oamenilor, în ADN-ul său. ADN-ul fiecărui om este menţinut şi în rămăşiţele sale, în osemintele oamenilor, pe când cenuşa rezultată din incinerare este toată la fel. Respectând acest caracter unic al fiecărui trupo muritor, Biserica nu acceptă incinerarea morţilor.
4. Toţi cei care vizitează mormintele celor iubiţi, recunosc că simt o emoţie aparte în acest moment. Acest lucru dovedeşte că morţii lor pe care i-au iubit nu au dispărut. Trupurilor lor sunt acolo. Aceasta este încă o raţiune suplimentară pentru care Biserica se pronunţă în favoarea inhumării morţilor.