Deficit de specialişti în ortopedie pediatrică în spitalele din România
Conform datelor Asociaţiei de Traumatologie şi Ortopedie Pediatrică din România, în spitalele din întreaga ţară ar fi nevoie de cel puţin 100 de specialişti în ortopedie pediatrică. În prezent, la nivel naţional există doar 10 specialişti şi 30 de centre. În doar 10 din cele 30 de centre există, însă, un ortoped, în celelalte 20 neexistând nici măcar un chirurg pediatru.
Printre cele mai frecvente afecţiuni ortopedice întâlnite la copii se numără cele cauzate de accidentele rutiere, dar şi cele de ordin genetic, cauzate, în principal de creşterea nivelului de radiaţii. „Ortopedia pediatrică ar mai avea nevoie de cel puţin 100 de specialişti pentru a face faţă, iar anul acesta vor fi pregătiţi în examenul de rezidenţiat numai 18“, a declarat prof. univ. dr. Gheorghe Burnei, preşedintele Asociaţiei de Traumatologie şi Ortopedie Pediatrică.