Denia din Sfânta şi Marea Joi, la Mănăstirea Cetăţuia
Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a oficiat miercuri, 11 aprilie, în Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ a Mănăstirii Cetăţuia din Iaşi, Denia din Sfânta şi Marea Joi.
Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a oficiat miercuri, 11 aprilie, în Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ a Mănăstirii Cetăţuia din Iaşi, Denia din Sfânta şi Marea Joi. Din soborul de preoţi şi diaconi au mai făcut parte arhim. Nichifor Horia, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor, şi protos. Partenie Petric, stareţul aşezării monahale. La slujbă au participat peste 100 de credincioşi care s-au rugat timp de două ore şi jumătate alături de ierarhul lor. La final, IPS Părinte Mitropolit Teofan a amintit că, prin Denia din Sfânta şi Marea Joi, Biserica doreşte să aşeze în faţa credincioşilor patru din momentele trăite de Mântuitorul Hristos în Săptămâna Patimilor. „În această seară (n.r. miercuri), cântările liturgice ne-au amintit de patru momente: spălarea picioarelor de către Mântuitorul Hristos, Cina cea de Taină, rugăciunea-testament înălţată de Mântuitorul Hristos (instituirea Tainei Sfintei Euharistii) şi momentul vinderii Domnului Iisus. Aceste momente sunt aşezate în faţa noastră ca pregătire pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului Hristos“, a spus IPS Mitropolit Teofan.