Dezastrul din Japonia – un început pentru un nou mod de viaţă

Religia în lume

Dezastrul din Japonia – un început pentru un nou mod de viaţă

Tragedia din 11 martie 2011 din Japonia a zguduit prejudecăţile de siguranţă şi confort ale lumii. Una dintre cele mai avansate naţiuni ale lumii a fost zdruncinată din temelii de un cutremur devastator, un tsunami ucigaş şi de un accident nuclear ale cărui consecinţe vor afecta populaţia din zonă pentru următoarele sute de ani.

Această tragedie a determinat pe factorii de decizie să dezbată aprins o nouă filosofie a vieţii, în care echilibrul dintre lucrurile materiale şi realităţile spirituale este păstrat şi devine demers al supravieţuirii. Care este rolul religiei în această realitate?

Aceste sunt unele din temele dezbătute în 10 octombrie la un Simpozion interreligios în Tokyo intitulat “Gândirea la dezastrele naturale şi Religia: căutarea unui alt fel de mod de viaţă”. La Simpozion au participat profesori, psihologi, lideri religioşi, oameni de religii diferite: budişti, creştini, shintoişti etc.  

Astfel un participant budist, Ariyaratne, a spus că “religia este singura realitate în stare să combată activ răul din societate, bazat pe lăcomie, egoism şi ignoranţă”. “Japonia, prin chiar această tragedie, este chemată să ia conducerea în gândirea şi aplicarea unui alt mod de a face economie, politică, educaţie, ajutor social, organizare, pentru că o nouă civilizaţie trebuie să se ridice din acest dezastru”, a spus acesta, martor şi supravieţuitor al tsunami-ului din 2004 din Indonezia.

Sora Yoshiko Takagi, o creştină catolică din “Society of Helpers” a povestit drama unei familii care şi-a pierdut toţi copiii în tsunami-ul din 11 martie şi cum a reuşit să biruie durerea prin rugăciune şi speranţă în Hristos. Takagi este profesor la “Institutul pentru Grija pentru Durere”, la Universitatea Sophia din Tokyo.  

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: http://www.ekklesia.co.uk/