Părinte Director, care este primul lucru pe care trebuie să-l înveţe un elev seminarist?

Atunci când ne referim la calitatea de elev seminarist trebuie să avem în vedere profilul vocaţional al specializării urmate. Aşadar, elevii seminarişti trebuie să înţeleagă în primul rând că această şcoală implică o anumită chemare din partea lui  Dumnezeu, dar şi un aport personal pe care el trebuie să-l aducă alături de această chemare. Prin urmare, chemarea nu trebuie să rămână fără răspuns pentru că, cu cât chemarea este mai mare, cu atât mai mare este şi responsabilitatea. 

Sunteţi profesor de Teologie Dogmatică şi Simbolică. Cum trebuie predată Dogmatica pentru a nu rămâne doar la nivelul raţiunii?

Această disciplină este definită de Sfinţii Părinţi ca fiind „Regina Teologiei” şi implică un mod particular de predare. Chiar dacă se urmează o programă analitică, iar temele sunt bine conturate şi precizate, totuşi predarea Teologiei Dogmatice nu poate să excludă corelarea cu exegeza biblică, cu fundamentarea vetero şi nou-testamentară, cu tâlcuirile Sfinţilor Părinţi, cu mistica şi simbolistica. Aşadar, ceea ce se primeşte ca informaţie pentru raţiune trebuie în mod implicit să se reverse şi în sufletul şi conştiinţa elevului seminarist.

„Nu există concesie în materie de credinţă”

Aveţi o revistă a Seminarului care a câştigat multe premii şi încurajaţi mereu elevii să citească. Ce cărţi le recomandaţi tinerilor pentru o bună orientare în viaţă?

Revista „Lumină lină” reprezintă un prilej de a ne bucura de munca elevilor şi a profesorilor, care contribuie la editarea acestei publicaţii. Pentru îmbunătăţirea culturii elevilor seminarişti, le recomandăm mereu cărţi ziditoare de suflet şi de intelect. Atât disciplinele laice, cât şi cele teologice cuprind o anumită bibliografie minimală. Nu trebuie să excludem faptul că în momentul de faţă se constată o avalanşă informaţională şi există riscul ca elevul seminarist să nu facă întotdeauna cea mai bună alegere pentru formarea sa intelectuală.  De aceea, avem această responsabilitate de a-i întreba şi îndruma în alegerea celor mai potrivite cărţi.   

După absolvirea Seminarului Teologic, unii elevi realizează că nu sunt pregătiţi să îmbrăţişeze calea preoţiei. Ce trebuie făcut atunci când descoperim că vocaţia nu există?

În astfel de situaţii, elevii sunt îndemnaţi şi ajutaţi să se orienteze spre alte profiluri, spre alte specializări. Ceea ce trebuie să rămână în sufletul lor este aspectul păstrării credinţei celei adevărate şi a mărturisirii ei prin intermediul faptelor, să poată dovedi oricând că s-au format pentru a fi şi râmâne cu adevărat buni creştini ortodocşi. 

Ce părere aveţi despre iniţiativa din acest an a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi de a introduce examen scris de admitere pentru specializarea Teologie Pastorală?

Această iniţiativă a fost primită de către noi cu foarte multă bucurie şi spun acest lucru pentru că în cadrul întrunirilor cu directorii Seminarelor Teologice din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei am solicitat reintroducerea examenului de verificare minimală a cunoştinţelor care ţin de învăţătura de credinţă a Bisericii Ortodoxe. Nu trebuie neglijat faptul că însăşi Facultatea de Teologie este o facultate cu profil vocaţional şi dacă la celelalte facultăţi cu alte specializări s-a impus introducerea unei probe de verificare a cunoştinţelor, şi Facultatea de Teologie avea nevoie de o astfel de probă pentru o selecţie mai riguroasă a candidaţilor. 

Care este „limita de compromisuri” pe care un preot poate să le facă pentru a „câştiga” un tânăr?

Acest termen de „compromis” trebuie foarte bine definit, pentru că trebuie spus în mod categoric faptul că Biserica nu face compromisuri. Altfel spus, nu există concesie în materie de credinţă. Această aşa-zisă „limită de compromisuri” este dată de limita pe care o fixează învăţătura de credinţă şi normele de morală creştină. Pentru a câştiga un tânăr, trebuie cercetată atent starea lui sufletească şi cauza pentru care a ajuns la respectiva stare sufletească. Aici intervine iconomia şi înţelegerea fiecărui om ca fiind unic pentru că discernământul şi răbdarea sunt esenţiale în formarea tinerilor.

„Cei şapte ani de acasă reprezintă studiile cele mai importante ale unui om, cea mai mare universitate a sa”

Cât de dificil este să lucraţi cu tinerii şi cum reuşiţi să îi responsabilizaţi?

Într-o oarecare măsură, este dificil de lucrat cu tinerii pentru că această perioadă este brăzdată de numeroase tentaţii şi curiozităţi, mai ales într-un context al abundenţei informaţionale. De aceea, este o responsabilitate uriaşă, nu neapărat o greutate de a lucra cu tinerii, prin prisma procesului de conştientizare. Atât timp cât tânărul este conştient de acţiunile sale şi de consecinţele acestora, atunci el se va autoresponsabiliza în calea pe care o alege. Să nu uităm că, încă din starea paradisiacă, Dumnezeu a oferit protopărinţilor noştri posibilitatea de alegere, pentru că doar astfel faptele noastre au valoare. Sfatul pe care-l dau mereu tinerilor este acela de a urma îndemnul Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos, Cel Care a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi viaţa”, „Fiţi sfinţi, precum şi Tatăl vostru Cel ceresc Sfânt este” şi „Întru aceasta vor cunoaşte oamenii că sunteţi ucenicii Mei dacă veţi avea dragoste între voi”.

Tinerii sunt văzuţi mereu ca o categorie care are nevoie de îndrumare. Cine are cea mai mare influenţă asupra formării tinerilor din ziua de astăzi?

Cu siguranţă tinerii sunt o categorie care are mare nevoie de o călăuzire atentă. Responsabilitatea formării tinerilor în general este legată, în primul rând, de mediul familial. „Cei şapte ani de acasă” reprezintă studiile cele mai importante ale unui om, cea mai mare universitate a sa. Pe a doua treaptă consider că se află şcoala, prin toate formele acesteia de educaţie. Nu în ultimul rând, un factor important în educarea tinerilor este şi Biserica. Prin slujitorii ei de la parohiile unde se nasc, cresc şi se formează tinerii, dar şi prin profesorii de religie, Biserica se implică activ în pregătirea tinerilor pentru a fi buni creştini şi buni cetăţeni ai societăţii. Aşadar, este vorba de un fel de triumvirat, în care atunci când familia nu a reuşit să realizeze foarte mult, şcoala şi Biserica încearcă să suplinească acest lucru.

„Acolo unde nu este comunicare, nu este nici comuniune”

Se spune că pentru a înţelege un tânăr, trebuie să te apropii de el. Cât de apropiat trebuie să fii de tineri pentru a-i înţelege?

Pornind de la acest deziderat, trebuie să înţelegem foarte clar că acolo unde nu este comunicare, nu este nici comuniune. Întâi de toate, este nevoie de multă comunicare pentru că tinerii de astăzi trăiesc un sentiment de izolare pe care şi-l creează printr-un mod propriu de vieţuire. Trebuie să existe o comunicare verbală, personală, faţă către faţă, pentru a putea exista o cunoaştere personală în sensul de vedere şi înţelegere trupească şi sufletească. Programele derulate de către Biserică pentru tineri, fie că este vorba despre cateheze, fie că este vorba despre discuţiile la scaunul de Spovedanie, ajută la împlinirea cuvântului Sfinţilor Părinţi, care susţin că duhovnicul trebuie să ne fie cel mai bun prieten.

Care ar trebui să fie principalele repere ale tinerilor de astăzi?

Principalele repere consider că ar trebui să fie sănătatea sufletească şi trupească, integritatea morală şi pregătirea intelectuală pentru că în momentul în care se lucrează la aceste aspecte putem să ne mândrim, în sensul bun al cuvântului, că avem un tineret sănătos. Numai în felul acesta, atât Biserica, cât şi societatea românească, pot să se bucure că vor avea un viitor trainic, prin calitatea de creştini ortodocşi adevăraţi, prin trăitorii adevărurilor de credinţă şi prin buni muncitori în domeniile în care societatea are mare nevoie.