Distincţie patriarhală pentru stareţa Mănăstirii Voroneţ
Înalt Preasfinţitul Pimen s-a aflat joi, 27 septembrie, în mijlocul obştii Mănăstirii Voroneţ din judeţul Suceava. Ierarhul locului a oficiat o slujbă de Te Deum prilejuită de împlinirea a 80 de ani de viaţă a stavroforei Irina Pântescu, stareţa străvechii aşezări monahale, aflată în apropierea oraşului Gura Humorului.
Stavrofora Irina Pântescu, stareţa Mănăstirii Voroneţ, a primit joi, 27 septembrie, din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus“. Distincţia a fost înmânată de Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, cu prilejul împlinirii a 80 de ani de viaţă a stavroforei Irina Pântescu. Cu acest prilej, a fost oficiată o slujbă de Te Deum, în prezenţa obştii Mănăstirii Voroneţ. De asemenea, IPS Pimen a oferit stavroforei Irina Pântescu o icoană cu Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, iar obştea aşezării monahale a dăruit maicii stareţe o icoană care prezintă scena întâlnirii Sfântului Voievod Ştefan cel Mare cu Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul. Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a apreciat în cuvântul rostit cu acest prilej „momentul deosebit“ pentru Mănăstirea Voroneţ şi pentru stavrofora Irina Pântescu. „Maica stareţă a ştiut cum să rânduiască cele necesare, pentru ca mănăstirea să înflorească. S-au făcut lucrări de restaurare la biserică, un paraclis pentru slujbe de iarnă şi alte lucruri necesare mănăstirii. Dar mai ales, maica stareţă a avut grijă de obşte. Obştea s-a călăuzit după vechile reguli mănăstireşti, după tradiţiile călugăreşti“, a subliniat IPS Pimen.
„Mulţumesc Bunului Dumnezeu pentru toate“
Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus“ a fost oferit stavroforei Irina Pântescu de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la propunerea prof. ing. Nicolae Noica, fost ministru al Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, prin intermediul căruia au fost finanţate lucrările de restaurare şi conservare de la Mănăstirea Voroneţ. „Dumnezeu mi-a hărăzit putere, mi-a dat sănătate, mi-a dat o oarecare agerime a minţii pentru lucrurile practice. Mulţumesc Bunului Dumnezeu pentru toate. Dacă Dumnezeu a rânduit să fiu stareţă la Voroneţ, cred că acest lucru se datorează şi ctitorului mănăstirii, Sfântul Daniil Sihastrul. Dacă am făcut ceva la Voroneţ, am făcut cu obştea de maici care sunt lângă mine. Maicile au ştiut mereu ce fac, pentru că totul am făcut cu sfat, am cerut păreri, şi asta de aproape 22 de ani“, a mărturisit stavrofora Irina Pântescu.
Stareţa Mănăstirii Voroneţ de peste două decenii
Stavrofora Irina Pântescu, având numele de botez Margareta, s-a născut pe 28 septembrie 1932, în satul Goruni, comuna Tomeşti, judeţul Iaşi, din părinţii Ana şi Gheorghe Pântescu, fiind al optulea din cei nouă copii. În anul 1957 s-a închinoviat la Mănăstirea Moldoviţa din judeţul Suceava. A urmat primele clase ale Seminarului Monahal de la Mănăstirea Agapia, iar în 1960, în urma Decretului 410 din 1959, a fost îndepărtată din obştea Mănăstirii Moldoviţa, unde era rasoforă. A ajuns în Iaşi, unde slujit între 1960 şi 1972 ca pălimăriţă şi casieră la Golia. În 1972 a revenit la Moldoviţa, iar pe 28 iulie 1980 a primit botezul monahismului. În anul 1991 a fost numită stareţă a Mănăstirii Voroneţ.
Aşezare monahală recunoscută în întreaga lume
Mănăstirea Voroneţ a fost ctitorită în anul 1488 de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, fiind cunoscută în toată lumea pentru pictura sa interioară şi exterioară deosebită. Aşezarea monahală face parte din monumentele româneşti trecute în patrimoniul mondial UNESCO. La Mănăstirea Voroneţ este înmormântat Sfântul Daniil Sihastrul, care a fost duhovnicul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. Pictura exterioară a Mănăstirii Voroneţ a fost resfinţită pe 14 septembrie 2008 de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi de IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. În interior şi exterior, biserica Mănăstirii Voroneţ este înfrumuseţată cu picturi în frescă de o deosebită valoare artistică. Pictura interioară a fost făcută în 1494. Veşmântul de pictură exterioară i-a fost lucrat în 1547, când a fost adăugat şi pridvorul de eruditul mitropolit Grigorie Roşca. Planurile iconografice au fost zămislite în mintea acestui mitropolit al Moldovei, care se odihneşte în pridvorul Mănăstirii Voroneţ. Este cunoscut în lume pentru albastrul de Voroneţ, culoare intrată în galeria culorilor universale, un albastru care după sute de ani este tot atât de frumos, renumită fiind pictura Judecăţii de Apoi.