Doctorii se roagă împreună cu pacienții într-un spital din Ucraina de Vest

Ortodoxia în lume

Doctorii se roagă împreună cu pacienții într-un spital din Ucraina de Vest

În Spitalul Sfântul Iosafat din Lvov, Ukraina de Vest, se organizează întâlniri de rugăciune a doctorilor și pacienților, conform portalului creștin „The Christian Telegraph”.

Prin aceste rugăciuni în comun se dorește o mai bună relație între doctori și pacienți și o sinergie terapeutică între medicină și teologie.

Întâlnirile sunt organizate de Părintele Vladimir Gruz, care a studiat în Austria, unde a văzut doctori care aveau întâlniri de rugăciune cu pacienții lor.  

„Deși medicina în vest are o abundență de resurse, doctorii auînțeles că ei sunt instrumentele lui Dumnezeu și că fără El, nu pot să facă nimic” a spus preotul.

Această idee de a combina binefacerile terapeutice ale rugăciunii cu medicina propriu zisă este de mare folos pentru pacienți, mai ales că în Ukraina există un scandal național cu privire la violarea drepturilor pacienților de către medici, care au dus la moartea unor pacienți.

Primul suporter al acestei inițiative de rugăciune a fost urologul Christina Komissar-Zar. Dr. Komissar-Zar a spus că de cele mai multe ori, bolile trupului sunt efecte ale bolilor sufletului, care trebuie vindecat.

Traducerea și adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: http://www.christiantelegraph.com