Preambul

Conştienţi de tensiunile dintre oameni şi comunităţi de convingeri religioase diferite şi cu diverse interpretări ale mărturiei creştine, Consiliul Pontifical pentru Dialog Inter-religios (PCID), Consiliul Mondial al Bisericilor (WCC) şi la invitaţia acestuia din urmă, Alianţa Evanghelică Mondială (WEA) s-au întâlnit timp de cinci ani pentru a reflecta şi a realiza acest document pentru a sluji ca un set de recomandări de conduită pentru mărturia creştină în lume.

Acest document nu intenţionează să fie o declaraţie teologică despre misiune, ci să trateze problemele practice associate cu mărturia creştină într-o lume multi-religioasă.

Scopul acestui document este de a încuraja Bisericile, consiliile bisericeşti şi agenţiile de misiune să reflecteze asupra practicilor lor curente şi să folosească recomandările din acest document, pentru a pregăti, atunci când este potrivit, propriul lor ghid de mărturie şi misiune printre cei de alte religii sau printre cei care nu practică nicio religie.

Sperăm că creştinii din întreaga lume vor studia acest document în lumina propriilor lor practici în mărturia credinţei lor în Hristos, deopotrivă în cuvânt şi faptă.

O bază pentru mărturia creştină

1.     Pentru creştini este un privilegiu şi o bucurie să dea mărturie despre speranţa din ei şi să facă acest lucru cu gentileţe şi respect (cf. I Petru 3, 15)

2.     Iisus Hristos este Martorul suprem (cf. Ioan 18, 37). Mărturia creştină este întotdeauna  o împărtăşire din mărturia Lui, care ia forma proclamării Împărăţiei, slujirea aproapelui şi dăruirea totală de sine chiar când acest act al dăruirii duce la cruce. Aşa cum Tatăl a trimis pe Fiul în puterea Sfântului Duh, tot astfel credincioşii sunt trimişi la misiune în cuvânt şi faptă spre iubirea Dumnezeului triunic.

3.     Exemplul şi învăţătura lui Iisus Hristos şi a Bisericii primare trebuie să fie ghid pentru misiunea creştină. Pentru două milenii, creştinii au căutat să urmeze calea lui Hristos, împărtăşind Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu (cf. Luca 4, 16-20).

4.     Mărturia creştină într-o lume pluralistică include angajarea în dialog cu oameni de diferite religii şi culturi (Faptele Apostolilor 17, 22-28).

5.     În unele contexte, trăirea şi proclamarea Evangheliei este dificilă, împiedicată sau chiar interzisă, totuşi creştinii sunt angajaţi către Hristos să continue cu credincioşie în solidaritate unul cu altul în mărturisirea Lui (cf. Matei 28, 19-20; Marcu 16, 14-18; Luca 24, 44-48, Ioan 20, 21; Fapte 1, 8).

6.     Dacă creştinii se angajează în metode nepotrivite de a-şi exersa misiunea lor apelând la viclenie sau la mijloace coercitive, ei trădează Evanghelia şi pot cauza suferinţă altora. Aceste înstrăinări au nevoie de pocăinţă şi ne amintesc de nevoia continuă de harul lui Dumnezeu (cf. Romani 3, 23).

7.     Creştinii afirmă că deşi este responsabilitatealor să mărturisească pe Hristos, convertirea este până la urmă lucrarea Duhului Sfânt (cf. Ioan 16, 7-9, Fapte 10, 44-47). Ei recunosc că Duhul suflă unde voieşte în moduri în care nicio fiinţă umană nu are acces (Ioan 3, 8).

Principii

Creştinii sunt chemaţi să adere la următoarele principii în căutarea lor de a împlini poruncile lui Hristos într-o manieră potrivită, în special în contexte inter-religioase.

1.     Lucrarea în iubirea lui Dumnezeu. Creştinii cred că Dumnezeu este izvorul întregii iubiri, şi că în conformitate cu aceasta, în mărturia lor sunt chemaţi să trăiască o viaţă de iubire şi să îşi iubească aproapele ca pe ei înşişi (cf. Matei 22, 34-40; Ioan 14, 15).

2.     Imitarea lui Hristos. În toate aspectele vieţii, şi în special în mărturia lor, creştinii sunt chemaţi să urmeze exemplul şi învăţăturile lui Iisus Hristos, împărtăşind iubirea Lui, dând slavă şi cinste lui Dumnezeu Tatăl în puterea Sfântului Duh (cf. Ioan 20, 21-23).

3.     Virtuţile creştine. Creştinii sunt chemaţi să aibă o conduită de integritate, milă, compasiune şi smerenie, şi să biruiască orice aroganţă, condescendenţă sau discreditare (Galateni 5, 22).

4.     Lucrarea slujirii şi a dreptăţii. Creştinii sunt chemaţi să lucreze drept şi să iubească milostiv (cf. Miheia 6, 8). EI sunt chemaţi să slujească celorlalţi şi prin aceasta să recunoască pe Hristos în cei mai mici dintre fraţii şi surorile lor (cf. Matei 25, 45). Actele de slujire, ca promovarea educaţiei, grija pentru sănătate, slujirea de alinare şi lucrarea de dreptate şi mijlocire sunt parte integrantă din mărturia Evangheliei. Exploatarea situaţiilor de sărăcie şi nevoi nu are loc în conduita unui creştin. Creştinii trebuie să denunţe şi să se abţină de la a oferi orice formă de atragere, incluzând stimulente financiare şi premii, în lucrarea slujirii lor.

5.     Discernământ în slujirea vindecării. Ca parte integrantă a mărturiei Evangheliei, creştinii realizează slujirea vindecării. Ei sunt chemaţi să manifeste discernământ în realizarea acestor slujiri, respectând pe deplin demnitatea umană şi asigurându-se că vulnerabilitatea oamenilor şi nevoile lor de vindecare nu sunt exploatate.

6.     Respingerea violenţei. Creştinii sunt chemaţi să respingă orice formă de violenţă, chiar psihologică şi socială, incluzând abuzul de putere în mărturia lor. EI de asemenea resping violenţa, discriminarea nedreaptă şi represiunea de către orice autoritate religioasă sau seculară, incluzând violarea sau distrugerea locurilor de rugăciune, simboluri sau texte sacre.

7.     Libertatea de religie şi de credinţă. Libertatea religioasă incluzând dreptul de a profesa, practica, propaga şi schimba public religia cuiva izvorăşte din demnitatea însăşi a persoanei umane care este fundamentată în creaţia tuturor fiinţelor umane după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (Facere 1, 26).  De aceeatoate fiinţele umane au drepturi şi responsabilităţi egale. Oriunde unde religia este instrumentalizată pentru scopuri politice, sau unde se petrec persecuţii religioase, creştini sunt chemaţi să se angajeze în mărturie profetică denunţând asemenea acţiuni.

8.     Respect şi solidaritate reciproce. Creştinii sunt chemaţi să se angajeze ei înşişi să lucreze cu toţi oamenii în respect reciproc, promovând împreună dreptatea, pacea şi binele comun. Cooperarea religioasă este dimensiunea esenţială a acestui angajament.

9.     Respect pentru toţi oamenii. Creştinii recunosc faptul că Evanghelia deopotrivă provoacă şi înbogăţeşte culturile. Chiar atunci când Evanghelia provoacă unele aspecte ale culturilor, creştinii sunt chemaţi să respecte pe toţi oamenii. Creştinii sunt chemaţi şi să discearnă elementele din propria lor cultură care sunt provocate de Evanghelie.

10.                       Renunţarea la falsă mărturie. Creştinii trebuie să vorbească sincer şi respectuos. Ei trebuie să asculte pentru a învăţa şi înţelege despre credinţele şi practicile celorlalţi şi sunt încurajaţi să cunoască şi aă aprecieze ceea ce este adevărat şi bun în ele. Orice comentariu sau demers critic trebuie făcut în spiritul respectului reciproc, asigurându-se că nu aduc o mărturie falsă în ceea ce priveşte alte religii.  

11.                       Asigurarea discernământului personal. Creştinii trebuie să cunoască faptul că schimbarea religiei unei persoane este un pas decisiv care trebuie însoţit de timp suficient pentru o reflecţie şi pergătire adecvate, printr-un proces care să asigure deplină libertate personală.

12.                       Clădirea relaţiilor inter-religioase. Creştinii trebuie să continue să clădească relaţii de respect şi încredere cu oameni de diferite religii, pentru a facilita o înţelegere reciprocă mai adâncă, reconciliere şi cooperare pentru binele comun.

Recomandări

Cea de aa treia consultare organizată de Consiliul Mondial al Bisericilor şi de PCID din partea Sfântului Scaun, în colaborare cu Alianţa Evanghelică Mondială, cu participarea celor mai mari familii de credinţă (catolci, ortodocşi, protestanţi, evanghelici şi penticostali), lucrând într-un spirit de cooperare ecumenică pentru a pregăti acest document pentru a fi luat în considerare de către Biserici, instituţii naţionale şi regionale confesionale, organizaţii de misiune, şi în special de cei ce lucrează în contexte inter-religioase, recomandă acestor instituţii să:

1.     studieze aspectele cuprinse în acest document şi când este potrivit, să formuleze un ghid de conduită privind mărturia creştină aplicabilă la contextul lor particular. Când este posibil, acesta trebuie făcută ecumenic şi în consultare cu reprezentanţii altor religii.

2.     Construiască relaţii de respect şi încredere cu oameni din toate religiile, în particular la niveluri instituţionale între Biserici şi alte comunităţi religioase, angajându-se într-un dialog inter-religios curent, ca parte a angajării lor creştine. În anumite contexte, unde ani de tensiune ş conflict au creat adânci suspiciuni şi prăpăstii de încredere între şi printre comunităţi, dialogul inter-religios poate oferi noi oportunităţi pentru rezolvarea conflictelor, restaurarea dreptăţii, vindecarea memoriei, reconciliere şi clădirea păcii.

3.     Încurajeze creştinii să îşi accentueze identitatea lor religioasă şi credinţa, în timp de îşi adâncesc cunoaşterea şi înţelegerea diferitelor religii, şi să facă aceasta luând în considerare perspectivele aderenţilor la aceste religii.  Creştinii trebuie să evite reprezentarea falsă a credinţelor şi practicilor oamenilor de diferite religii.

4.     Coopereze cu alte comunităţi religioase angajându-se în mijlocire inter-religioasă pentru dreptate şi bunul comun, şi când este posibil, să stea împreună în solidaritate cu cei ce sunt în situaţii de conflict.

5.     Facă apel la guvernele lor să se asigure că libertatea religiei este respectată deplin şi profund, cecunoscând că în multe ţări instituţiile religioase şi persoanele sunt împiedicate să îşi exercite misiunea lor.

6.     Se roage pentru aproapele lor şi pentru binele acestora, cecunoscând faptul că rugăciune este identitatea a ceea ce suntem şi ceea ce facem, aşa cum a fost în misiunea lui Hristos.

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: http://www.oikoumene.org