Doi ierarhi vor sfinţi biserica parohiei Toşorog-Bicazu Ardelean

Arhiepiscopia Iaşilor

Doi ierarhi vor sfinţi biserica parohiei Toşorog-Bicazu Ardelean

Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei va sfinţi duminică, 3 noiembrie 2013, Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din parohia Toşorog-Bicazu Ardelean, Protopopiatul Piatra Neamţ.

Lăcaşul a fost ridicat între anii 2006-2013, pe locul unui agheasmatar. Lucrările la biserică au fost posibile prin sprijinul enoriaşilor. La slujba de sfinţire a bisericii din Toşorog va participa şi  IPS Nicolae, Mitropolit de Mesogias şi Lavreotiki. "Inițial, pe locul actualei biserici era un aghiazmatar de 4/4 metri, în care se slujea o dată pe an, la 8 noiembrie, de sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril. Terenul pe care se află biserica a fost donat de către Primăria Bicazu Ardelean.

Edificarea bisericii în forma sfintei cruci s-a realizat prin osteneala enoriașilor parohiei Toșorog, dar și a altor binecredincioși creștini ortodocși. Începând de la temelie până la finalizarea ei, au contribuit în mod special copiii și tinerii parohiei noastre. Încă de când am venit în parohie, s-a pus bazele unui program catehetic pentru formarea copiilor și a tinerilor în duhul credinței noastre ortodoxe. Întrucât nu au fost fonduri suficiente pentru finalizarea picturii bisericii, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, am reușit să pictăm Pantocratorul, Mântuitorul binecuvîntând din bolta bisericii, și o parte din sfântul altar", a spus pr. paroh Mihai Lung.