Două biserici din Moldova au primit veşmântul sfinţirii
Credincioşii din mai multe zone ale judeţului Suceava au asistat ieri la slujbele prilejuite de târnosirea bisericii parohiei Dealul Floreni, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc. Sfânta Liturghie a fost oficiată de IPS Teodosie şi IPS Pimen. Tot ieri a fost o zi deosebită pentru credincioşii parohiei Şendriceni. Aici, slujba resfinţirii lăcaşului de închinăciune a fost oficiată de PS Calinic Botoşăneanul.
Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, şi IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, au sfinţit ieri Biserica cu hramurile „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ şi Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din parohia Dealul Floreni - Dorna Candrenilor, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava. Slujba târnosirii a început la exterior şi a continuat în interior. „IPS Pimen şi IPS Teodosie au oficiat astăzi (n.r. ieri) sfinţirea bisericii monumentale din cărămidă din parohia Dealul Floreni. Sfântul lăcaş, deşi încă nepictat, este foarte frumos, fiind zidit într-un timp record. Construcţia acestuia a început în anul 2007 şi iată că anul acesta a fost târnosit. Toate aceste lucrări au fost coordonate de pr. paroh Sorin Doroftiese, hirotonit în anul 2001. Pr. paroh Sorin Doroftiese a avut un elan sporit în realizarea bisericii, care are o arhitectură deosebită şi care este împodobită cu obiecte de cult deosebit de frumoase. În cadrul Sfintei Liturghii au slujit aproape 50 de preoţi şi zece diaconi. Au fost prezenţi mii de credincioşi îmbrăcaţi în costume naţionale, care s-au bucurat împreună de o zi frumoasă cu mult soare“, a relatat pr. Aurel Goraş, protopop al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc.
Polihroniu pentru Patriarhul României
Pornind de la Evanghelia din Duminica a XIX-a după Rusalii, IPS Teodosie a adresat un cuvânt de învăţătură credincioşilor prezenţi în care a amintit de milostivirea lui Dumnezeu şi de faptul că oamenii trebuie să-i iubească pe vrăjmaşi. Înalt Preasfinţia Sa i-a îndemnat pe credincioşi să-L imite pe Dumnezeu în bunătatea lui, să fie îngăduitori şi iertători. Înalt Preasfinţitul Pimen a mulţumit Înalt Preasfinţitului Teodosie pentru cuvintele frumoase adresate, amintind că ieri s-au împlinit cinci ani de când a fost întronizat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. „IPS Pimen a subliniat că Preafericirea Sa a înfiinţat la Iaşi postul Radio TRINITAS, urmând ca mai apoi Biserica noastră să aibă un post de televiziune la nivel naţional. Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a remarcat apoi că de-a lungul timpului s-a încercat demararea lucrărilor pentru Catedrala Mântuirii Neamului. Deşi au fost multe încercări, PF Daniel a reuşit acest lucru. A treia realizare, a mai spus IPS Pimen, este legată de iniţiativa Preafericirii Sale în legătură cu Regulamentul pentru organizarea şi funcţionarea Comisiei de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române“, a adăugat pr. protopop Aurel Goraş, care a amintit că slujba s-a încheiat cu un polihroniu pentru Patriarhul României.
Resfinţire de biserică la Şendriceni
PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a resfinţit ieri Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ a parohiei Şendriceni, Protopopiatul Dorohoi, judeţul Botoşani. Părintele Gheorghe Vieru, fost paroh la Şendriceni, a fost proherisit iconom stavrofor, iar pr. paroh Constantin Bistriceanu a primit rangul de iconom, în timp ce persoanelor care au susţinut lucrările de construcţii li s-au oferit distincţii de vrednicie. Predica referitoare la pericopa evanghelică citită a fost rostită de pr. Constantin Muha, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob“ din Dorohoi. Pr. paroh Constantin Bistriceanu a mulţumit celor care l-au sprijinit de-a lungul timpului în realizarea lucrărilor, iar pr. Stelian Ciurciun, protopop al Protopopiatului Dorohoi, a vorbit despre importanţa implicării credincioşilor în zidirea unei biserici. PS Calinic Botoşăneanul a rostit apoi un cuvânt în care a vorbit despre iubirea vrăjmaşilor.
Lucrări de reconsolidare şi înfrumuseţare
Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ - Şendriceni a fost târnosită prima dată în anul 1862. Din anul 2007, odată cu numirea părintelui Constantin Bistriceanu ca paroh, au început o serie de lucrări de consolidare şi renovare la acest sfânt lăcaş. S-au consolidat pereţii exteriori, s-a subzidit sfântul lăcaş în mai multe puncte, s-au schimbat cele trei turle de pe biserică, s-a reconstruit clopotniţa, s-a refăcut pridvorul în totalitate, s-au turnat alei şi trotuare în jurul lăcaşului de închinăciune, s-a extins casa de prăznuire şi s-a realizat o fântână. „Toate aceste lucrări s-au realizat întrucât lăcaşul de închinăciune a fost afectat odată cu trecerea timpului. Am fost sprijiniţi de credincioşii din parohie şi de autorităţile locale. Este o bucurie pentru noi faptul că Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a aprobat resfinţirea bisericii noastre. Întrucât sfântul lăcaş a sărbătorit 150 de ani de existenţă, mulţi dintre cei care au ajutat la înfrumuseţarea acestui edificiu şi-ar fi dorit să fie părtaşi la acest moment“, a spus pr. paroh Constantin Bistriceanu.