Duminica de Florii la Catedrala arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea
În Duminica a şasea din Postul Sfintelor Paşti, zi în care creştinii ortodocşi prăznuiesc Intrarea triumfală în Ierusalim a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, duminică, 13 aprilie, la Catedrala arhiepiscopală „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, Sfânta Liturghie a fost oficiată de soborul de preoţi şi diaconi ai catedralei.
Sărbătoarea a început în seara zilei de 12 aprilie cu slujba Privegherii şi pelerinajul de Florii intitulat „Călătoria şi comuniunea cu Mântuitorul Hristos, lucrare sfinţitoare în mijlocul poporului”, iar duminică a continuat cu „Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos”, slujba Utreniei şi cu Sfânta Liturghie.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele diacon Mihai Maxim, Secretarul Arhiepiscopiei Râmnicului, în cuvântul de învăţătură rostit, a explicat pericopa evanghelică, arătând însemnătatea deosebită a acestui Praznic Împărătesc şi îndemnându-i pe credincioşi să se pregătească duhovniceşte pentru cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, Învierea din morţi a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Pentru că suntem în Duminica Floriilor, în perioada Postului Mare, şi la slujbă au fost prezenţi sute de credincioşi râmniceni, părintele protosinghel Sebastian Mihalcea, Eclesiarhul Catedralei arhiepiscopale, a citit rugăciunea de dezlegare de păcate pentru toţi cei prezenţi.
Răspunsurile la strană au fost date de către Corala „Sfântul Antim Ivireanul” a Catedralei Arhiepiscopale, condusă de prof Marian Cristinel Stroe.
La această mare sărbătoare a creştinătăţii ortodoxe prăznuită în Catedrala arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea au participat sute de credincioşi din municipiu şi din împrejurimi, care au primit la sfârşit iconiţe reprezentând Intrarea Domnului în Ierusalim şi ramuri de salcie. (Sursa: arhiram.ro)