Duminica samarinencei la Catedrala episcopală din Drobeta Turnu Severin

Episcopia Severinului şi Strehaiei

Duminica samarinencei la Catedrala episcopală din Drobeta Turnu Severin

Credincioşii severineni au  avut parte şi în a cincea duminică după Sfintele Paşti, cea a samarinencei, de alese bucurii duhovniceşti. În municipiul de pe malul stâng al Dunării, ziua de sărbătoare închinată Învierii Domnului a fost marcată prin slujire arhierească la Catedrala episcopală.

Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a săvârşit Sfânta Liturghie, având alături soborul de preoţi şi diaconi ai sfântului locaş de închinare.

Răspunsurile muzicale liturgice au fost date în două strane de către cele două grupuri psaltice ale Catedralei, “Sf. Nicodim” şi “Sf. M. Mc. Gheorghe”.

Dreptslăvitorii creştini au luat parte la această întâlnire de suflet în număr mare, mai ales că ceremonia euharistică a fost săvârşită chiar în Catedrală, lăcaş care oferă un spaţiu liturgic generos, adecvat rugăciunii şi comuniunii frăţeşti.

Părintele Episcop va sluji iarăşi aici în data de 25 mai, în Duminica Orbului, a şasea de la Învierea Domnului. (Sursa: episcopiaseverinului.ro)