“Ediția a treia a târgului ECOagrIS a avut succes încă din prima zi”
La Biserica Toma Cozma din Iași a debutat astăzi a treia ediție a Târgului național de produse ecologice și tradiționale ECOagrIS, organizat de Bioma Agro Ecology Co.
La Biserica Toma Cozma din Iași a debutat astăzi a treia ediție a Târgului național de produse ecologice și tradiționale ECOagrIS, organizat de Bioma Agro Ecology Co.
Deschiderea oficială a fost marcată printr-o slujbă de Te Deum săvârșită de un sobor de preoți în parcul sfântului lăcaș. Producătorii din peste zece județe ale țării îi așteaptă până duminică după-amiază pe ieșeni pentru a cumpăra produse de calitate: alimente bio și produse tradiționale. Ansamblul Rapsodia de la Colegiul Național de Arte „Octav Băncilă“ din Iași a interpretat o suită de Tradiții de la Crăciun la Anul Nou. “Cea de-a doua zi a târgului va fi marcată începând cu ora 16:00 de concertul de colinde susținut de două grupuri corale formate din copii și tineri care au absolvit Cursul gratuit de învățare a colindelor românești organizat de Biserica Toma Cozma, sub îndrumarea Danielei Cojocaru, câștigătoarea Festivalului Mamaia 2010. Surprizele vor culmina prin venirea lui Moș Crăciun, nelipsit de la Biserica Toma Cozma", a declarat Vasilica Onofrei, consilier Relații publice și marketing la Bioma Agro Ecology Co.
Programul de vizitare a târgului este între orele 10:00-18:00, cu intrare liberă. "Ediția a treia a Târgului EcoagrIS a avut succes încă din prima zi. Sunt prezenți producători de calibru din zece județe ale țării, cu preparate specifice de Crăciun. Sunt expuse produse tradiționale pentru masa de Crăciun, prăjituri și cadouri care pot fi oferite celor dragi“, a precizat Vasilica Onofrei.
O nouă ediție în ianuarie 2011
Cumpărătorii și distribuitorii au venit în număr mare și la această ediție, arătându-se mulțumiți de calitatea produselor, respectiv de vânzări. “Am cumpărat mezeluri afumate și mușchi. Am vrut să încercăm preparatele de carne din Maramureș. Dacă voi fi mulțumită de calitatea produselor cumpărate voi veni și data viitoare“, a declarat Viorica Curelaru din Iași. “Producem prăjituri de casă păstrând ingredientele naturale. Rețele le avem de la mamele noastre. Am fost și la prima ediție și am vândut toate produsele“, a spus Gabriela Prodan, distibuitor de prăjituri din Maramureș.
Organizatorii și-au propus ca în cadrul sărbătorilor de iarnă să organizeze o serie de târguri, astfel că în perioada 7-9 ianuarie urmează o nouă ediție, dedicată Sfântului Ioan Botezătorul. (C. Ciofu)