Editura UAIC, în topul editurilor recunoscute de CNCS

Educaţie

Editura UAIC, în topul editurilor recunoscute de CNCS

În urma evaluării Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice, Editura Universităţii ,,Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi a obţinut recunoaşterea CNCS, categoria B, pentru cele 9 domenii pentru care a aplicat, doar două edituri dintre cele evaluate fiind incluse la categoria A, respectiv Humanitas - la domeniul filosofie şi Polirom - la istorie. Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice foloseşte trei categorii valorice în ierarhizarea editurilor (A, B şi C), însă doar primele două sunt recunoscute de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în metodologia de acordare a titlurilor universitare. Astfel, doar editurile cotate „A“ sau „B“ sunt singurele edituri recunoscute de CNCS pentru următorii patru ani.