Luni începe admiterea la Universitatea „Al. I. Cuza“

8 Iulie 2011 10:11 Oana Nistor Educaţie

Instituţia de învăţământ superior din dealul Copoului organizează concurs de admitere în perioada 11-16 iulie, dintr-un total de 6.860 de locuri 3.360 fiind subvenţionate de la buget. Şi în acest an, admiterea se va face, la majoritatea facultăţilor, pe bază de dosar.

Absolvenţii de liceu care au trecut examenul de bacalaureat sunt aşteptaţi, începând de luni, 11 iulie, să aleagă unul din cele aproape 100 de programe de studii de licenţă disponibile la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza". Instituţia de învăţământ superior scoate la concurs 6.860 de locuri, dintre acestea 3.360 sunt locuri de la buget, iar 3.500 sunt cu taxă.

Potrivit biroului de de promovare, admiterea este organizată, la majoritatea facultăţilor, sub forma concursului de dosare, excepţie făcând Facultatea de Drept, "unde candidaţii vor susţine, începând din acest an, o probă la disciplina Limba română, ce va reprezenta 50% din media finală".

Tot începând cu acest an, candidaţii vor avea la dispoziţie şi patru specializări în limbi străine - Administrarea Afacerilor, Informatică şi Matematică (în engleză), respectiv Geografia turismului (în limba franceză). Pentru aceste specializări, candidaţii vor prezenta la înscriere un certificat de competenţe lingvistice eliberat de o instituţie recunoscută de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. În lipsa unui astfel de document, vor susţine o probă de competenţă lingvistică notată cu admis/respins.

Candidaţii de etnie romă pot opta pentru unul din cele 40 de locuri finanţate de la bugetul de stat, 33 de locuri fiind destinate candidaţilor din Republica Moldova care au terminat un liceu în România. "Candidaţii moldoveni se mai pot înscrie şi pe unul dintre locurile cu taxă scoase la concurs, indiferent dacă au terminat liceul în România sau Republica Moldova", se arată în comunicat.

Candidaţii la admitere se pot înscrie la mai multe facultăţi, actele necesare putând fi consultate pe site-ul dedicat admiterii - http://admitere.uaic.ro, tot aici fiind publicate şi distribuţia locurilor pentru fiecare specializare.

La Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, înscrierea se poate face şi online, pe baza unor copii scanate ale tuturor actelor doveditoare, împreună cu chitanţa care dovedeşte plata taxei de înscriere.

Pentru locurile rămase libere după prima sesiune, se va organiza un alt concurs de admitere în toamnă, în perioada 12-15 septembrie.

Distribuţia locurilor de la buget

Numărul total de locuri a fost distribuit pentru cele 15 facultăţi ale UAIC astfel:

Biologie - 165 de locuri fără taxă, 115 locuri cu taxă;

Chimie - 120 de locuri fără taxă, 15 locuri cu taxă;

Drept - 200 de locuri fără taxă, 220 de locuri cu taxă;

Economie şi Administrarea Afacerilor - 821 de locuri fără taxă, 1.145 de locuri cu taxă;

Educaţie Fizică şi Sport - 70 de locuri fără taxă, 255 de locuri cu taxă;

Filosofie şi Ştiinţe Politice - 225 de locuri fără taxă, 485 de locuri cu taxă;

Fizică - 120 de locuri fără taxă, 15 locuri cu taxă;

Geografie şi Geologie - 266 de locuri fără taxă, 240 de locuri cu taxă;

Istorie - 70 de locuri fără taxă, 95 de locuri cu taxă;

Informatică - 275 de locuri fără taxă, 70 de locuri cu taxă;

Litere - 408 locuri fără taxă, 325 de locuri cu taxă;

Matematică - 120 de locuri fără taxă, 10 locuri cu taxă;

Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei - 315 locuri fără taxă, 380 de locuri cu taxă;

Teologie Ortodoxă - 120 de locuri fără taxă, 115 locuri cu taxă;

Teologie Romano-Catolică - 35 de locuri fără taxă, 15 locuri cu taxă.

Citește alte articole despre: Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iași, admitere

De la același autor

Ultimele din categorie