Emil Boc: „Al doilea val al crizei mondiale este posibil“

Social

Emil Boc: „Al doilea val al crizei mondiale este posibil“

Un al doilea val al crizei economice mondiale este posibil, iar România speră ca Uniunea Europeană să poată rezolva problemele din zona euro. "Un al doilea val al crizei este posibil. Sperăm ca Uniunea Europeană să aibă capacitatea de a rezolva problemele din zona euro. Sunt convins că vor fi găsite soluţii pentru Italia, ca şi pentru Grecia, cu măsuri dure de austeritate", a spus Emil Boc. Premierul a arătat că România beneficiază în prezent de stabilitate macroeconomică şi a susţinut că Guvernul de la Bucureşti nu are în vedere adoptarea altor măsuri de austeritate. Şeful Executivului declarase anterior că Guvernul şi Banca Naţională a României monitorizează atent situaţia din Italia, sperând ca aceasta să rămână sub control, autorităţile de la Bucureşti având avantajul că au luat încă de anul trecut măsurile necesare pentru a asigura echilibrul bugetar şi stabilitatea financiară. Italia încearcă în prezent să împiedice datoria publică să crească peste nivelul actual, de circa 120% din Produsul Intern Brut (PIB), a doua din zona euro ca procent după cea a Greciei. De cealaltă parte, Fondul Monetar Internaţional cere Italiei "măsuri decisive" pentru reducerea datoriei publice şi consideră că planurile de reducere a deficitului bugetar cuprind aşteptări prea optimiste privind impactul ajustării fiscale asupra creşterii economice.