Eminescu în poiana liniștii

Arhiepiscopia Iaşilor

Eminescu în poiana liniștii

Potrivit unei tradiții deja împământenite la Schitul Vovidenia al Mănăstirii Neamț, sâmbătă, 15 iunie, a avut loc o serie de manifestări dedicate poetului nepereche Mihai Eminescu, organizate de Asociația Culturală Vovidenia-Neamț, alături de doamna profesor Rodica Pipirigeanu din Târgu Neamț, prilejuite de împlinirea a 124 de ani de când luceafărul poeziei românești și-a început drumul către Veșnicie.

Potrivit unei tradiții deja împământenite la Schitul Vovidenia al Mănăstirii Neamț, sâmbătă, 15 iunie, a avut loc o serie de manifestări dedicate poetului nepereche Mihai Eminescu, organizate de Asociația Culturală Vovidenia-Neamț, alături de doamna profesor Rodica Pipirigeanu din Târgu Neamț, prilejuite de împlinirea a 124 de ani de când luceafărul poeziei românești și-a început drumul către Veșnicie.

Dimineața s-a oficiat Sfânta Liturghie, apoi s-a săvârșit slujba parastasului  pentru  Mihai Eminescu și familia lui. Egumenul schitului, Arhim. Mihail Daniliuc, le-a vorbit participanților despre legătura poetului cu zona Neamțului, amintind că Eminescu a locuit la Mănăstirea Neamț cinci luni de zile, timp în care, potrivit însemnărilor vremii, obișnuia să urce și dealul Vovideniei, către locul cel tihnit numit mai târziu poiana liniștii de un alt mare scriitor al literaturii române, Mihail Sadoveanu. „Înălțăm rugăciuni pentru desăvârșitul român și din acest loc, deoarece stihuitorul a pășit pe aceste vetuste meleaguri  într-o perioadă grea a vieții  în care nu atât boala, cât mai ales neprietenii  l-au dorit a fi suferind.”  În același cuvânt s-a evidențiat necesitatea ca pe lângă evenimentele culturale, să se săvârșească și slujbe de pomenire pentru oamenii de cultură ai națiunii românești, ca bucuria și comemorarea să fie deplină. Vorbitorul a  mai adăugat: „Acum la ceas comemorativ, îngăduie-ne, mărite Eminescu, să-ți troienim memoria cu nesfârșite aduceri aminte ție, celui ce ai cântat atât de dulce în limba românească și ai iubit cu foc nestins sângele din care ai răsărit. Odată cu aceasta să ne arătăm recunoștința față de Dumnezeu, Care, din poporul român te-a sorbit pe tine,  geniu al  neamului,  cum soarbe soarele un nour din marea de amar”.

După slujba parastasului și după ce toți participanții, școlari, cadre didactice și pelerini, au  primit colivă, colaci și fructe, elevi de la Liceul Ștefan cel Mare din Târgu Neamț, conduși de doamna profesor Rodica Pipirigeanu, au susținut un program artistic la muzeul Sadoveanu aflat în spațiul monastic al așezământului monahal, aducând în contemporaneitate sensibilitatea, frumusețea și profunzimea gândirii eminesciene. (M. D.)