E.ON cere majorarea tarifului la gaze

Social

E.ON cere majorarea tarifului la gaze

Menţinerea preţului la gazele livrate populaţiei şi creşterea cu 10% a tarifului pentru consumatorii industriali vor permite distribuitorilor de gaze să nu mai acumuleze pierderi timp de câteva luni, însă, în luna septembrie, este necesară o nouă creştere a preţurilor, consideră reprezentanţii companiei E.ON România. "Pe fondul previziunilor de creştere a preţului gazelor din import pe perioada iernii, în luna septembrie va fi necesară o altă creştere de preţuri", apreciază conducerea companiei germane. Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a estimat că preţul gazelor naturale importate din Federaţia Rusă ar putea fi mai mare cu 15,2% în trimestrul al treilea faţă de începutul anului şi va ajunge la 460 de dolari/1.000 metri cubi, comparativ cu 399 de dolari/1.000 metri cubi în luna ianuarie a acestui an. Guvernul şi ANRE au decis, săptămâna trecută, ca, pentru o perioadă de nouă luni, respectiv între 1 iulie şi 31 martie 2012, populaţia să primească mai multe gaze din producţia internă, mai ieftine cu aproape 40% faţă de cele din import, ceea ce va permite ca tarifele să rămână constante. Prevederea vizează şi menţinerea nivelului tarifelor pentru gazele naturale utilizate de producătorii de energie termică care livrează căldură populaţiei. Pe de altă parte, consumatorii industrali plătesc, de la 1 iulie, cu 10% mai mult pentru gazele consumate.