În Episcopia Severinului a avut loc un eveniment de diseminare a conceptului de economie socială

Episcopia Severinului şi Strehaiei

În Episcopia Severinului a avut loc un eveniment de diseminare a conceptului de economie socială

Episcopia Severinului şi Strehaiei a găzduit la finele lunii trecute mai multe evenimente importante pentru activitatea pastoral-misionară din eparhie.

Federaţia Filantropia a organizat miercuri, 31 august, un eveniment de diseminare a conceptului de economie socială, în cadrul proiectului "Întreprinderi sociale pentru incluziune socială". Întâlnirea a avut loc în sala de şedinţe a Centrului Eparhial din Drobeta-Turnu Severin. Cu acest prilej, participanţii au avut ocazia să analizeze în detaliu subiecte de interes general, precum popularizarea domeniului economiei sociale, stimularea interesului pentru acest domeniu sau interconectarea persoanelor din mai multe medii (organizaţii nonguvernamentale, mediul de afaceri, comunităţi locale), în scopul mobilizării acestora pentru dezvoltarea de întreprinderi sociale. De asemenea, a fost precizat impactul social al dezvoltării acestui tip de întreprinderi.

sursa: ziarullumina.ro