Estonia: sfinţirea unui nou schit ortodox

Ortodoxia în lume

Estonia: sfinţirea unui nou schit ortodox

    • Estonia: sfinţirea unui nou schit ortodox
      Estonia: sfinţirea unui nou schit ortodox

      Estonia: sfinţirea unui nou schit ortodox

Sâmbătă, 9 iunie 2012, Mitropolitul Ştefan de Tallin şi al întregii Estonii şi Preasfinţitul Alexandru de Pärnu-Saaremaa au slujit împreună în Reomäe, la 12 km de Kuressaare, capitala Insulei Saaremaa, inaugurând Schitul Sfântul Ioan Botezătorul.

După ce au slujit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Biserica Sfântul Andrei, care se găseşte pe un teren de 35 de hectare pus la dispoziţie de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Estoniei, cei doi ierarhi au sfinţit clădirile schitului, în prezenţa clericilor şi a unei mulţimi mari de credincioşi ortodocşi. Nu numai estonienii au fost prezenţi, ci şi mulţi ortodocşi finlandezi şi germani.

Clădirile schitului au fost clădite şi cu sprijinul unor binefăcători greci. Ele cuprind 8 chilii pentru călugăriţe, o capelă interioară, o cameră de primire a pelerinilor, bucătărie şi sală de mese, trei ateliere de iconografie, broderie şi croitorie, o cameră pentru fabricarea brânzei şi untului, un birou de administraţie şi contabilitate.

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: www.orthodoxie.com