Evenimente ce vor avea loc în Arhiepiscopia Iașilor, în perioada 13-19 noiembrie 2022

Arhiepiscopia Iaşilor

Evenimente ce vor avea loc în Arhiepiscopia Iașilor, în perioada 13-19 noiembrie 2022

În perioada 13-19 noiembrie 2022, în Arhiepiscopia Iașilor vor avea loc următoarele evenimente:

Duminică, 13 noiembrie

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va oficia Sfânta Liturghie în Parohia Lunca Rateș, Protopopiatul Iași 3.

Biserica Parohiei Tansa, Protopopiatul Hârlău, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 5 Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, începând cu ora 8.00. În cadrul întâlnirii va fi oficiată Sfânta Liturghie și va fi susținută o conferință cu tema Monahismul în mediul urban actual - misiune creștină și provocări contemporane, de către Pr. Florariu Andrei.

Biserica Sf. Cuv. Parascheva Cucutenii Noi, Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral Sfântul Nicolae Trușești, Protopopiatul Botoșani, începând cu ora 15.00. În cadrul întâlnirii va fi săvârșită Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema 2022 - Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț, de către Pr. Claudiu Vreme.

Simpozionul Internațional Moștenirea spirituală și culturală a Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț va debuta la ora 16.00 în Sala Iustin Moisescu a Ansamblului Mitropolitan.

Luni, 14 noiembrie

În cadrul Simpozionului Internațional Moștenirea spirituală și culturală a Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț vor avea loc sesiuni simultane de comunicări la Seminarul Teologic Ortodox Veniamin Costachi de la Mănăstirea Neamț.

Biserica Parohiei Bălțați, Protopopiatul Hârlău, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 9 Sfântul Nicolae, începând cu ora 8.00. În cadrul întâlnirii va fi oficiată Sfânta Liturghie și va fi susținută o conferință cu tema Viața Sf. Grigorie Palama, de către Pr. Petrovici Mihai.

La sediul Protopopiatului Hârlău va fi organizată ședința lunară cu preoții din protopopiat.

Capela Penitenciarului Botoșani, Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral Sfinții Împărați Constantin și Elena Botoșani, Protopopiatul Botoșani, începând cu ora 16.00. În cadrul întâlnirii va fi săvârșită Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Importanța pocăinței în viața noastră va fi susținută, de către Pr. Orlovschi Vladimir.

La Mănăstirea Neamț va fi oficiată, începând cu ora 20.00, Slujba Privegherii în cinstea Sfântului Paisie de la Neamț.

Marți, 15 noiembrie

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de un sobor de ierarhi, va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea Neamț.

Biserica Parohiei Poiana Mărului, Protopopiatul Hârlău, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 3 Sfântul Mucenic Ioan Valahul, începând cu ora 8.00. În cadrul întâlnirii va fi oficiată Sfânta Liturghie și va fi susținută o conferință cu tema Sf. Paisie de la Neamț - dascăl al rugăciunii lui Iisus, de către Pr. Balmus Bogdan.

Biserica Parohiei Poina-Deleni, Protopopiatul Hârlău, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 2 Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, începând cu ora 8.00. În cadrul întâlnirii va fi oficiată Sfânta Liturghie și va fi susținută o conferință cu tema Rugăciunea liturgică în comunitate (parohie, mănăstire etc.): importanţa participării credincioşilor la slujbele Bisericii, de către Pr. Ababei Vasile.

Participanții la Simpozionul Internațional Moștenirea spirituală și culturală a Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț vor participa în după-amiaza zilei la o excursie de documentare la Mănăstirile Dragomirna și Secu, mănăstiri în care a viețuit Sfântul Paisie de la Neamț.

Biserica Ziua Crucii Botoșani, Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral Sfântul Antonie cel Mare Botoșani, Protopopiatul Botoșani, începând cu ora 17.00. În cadrul întâlnirii va fi săvârșită Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Rugăciunea inimii ca respirație duhovnicească a creștinului în învățătura Sf. Paisie de la Neamț, de către Pr. Liviu Florariu.

Biserica Parohiei Cătămărăști Vale, Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral Sfântul Ilie Ipotești, Protopopiatul Botoșani, începând cu ora 17.00. În cadrul întâlnirii va fi săvârșită Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Sf. Paisie Velicicovschi, promotor al rugăciunii isihaste la români, de către Pr. Crețu Vasile.

Miercuri, 16 noiembrie

În cadrul Simpozionului Internațional Moștenirea spirituală și culturală a Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț vor avea loc sesiuni simultane de comunicări la Seminarul Teologic Ortodox Veniamin Costachi de la Mănăstirea Neamț.

Biserica Izvorul Tămăduirii Cișmea, Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral Sfântul Apostol Toma Nicșeni, Protopopiatul Botoșani, începând cu ora 16.00. În cadrul întâlnirii va fi săvârșită Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Cinstirea Sfintelor Moaște, de către Pr. Emilian Duceag.

La Muzeul Mitropolitan din Iași va avea loc, începând cu ora 17.00, vernisajul unei expozitii dedicată isihasmului și Sfântului Paisie de la Neamț.

Vineri, 18 noiembrie

Biserica Parohiei Cozmești, Protopopiatul Pașcani, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 3, Protopopiatul Pașcani, începând cu ora 8.00. În cadrul întâlnirii va fi săvârșită Sfânta Liturghie și va fi susținută o conferință cu tema Învățătura Sfântului Simeon Noul Teolog despre rugăciune.