Evenimente ce vor avea loc în Arhiepiscopia Iașilor în perioada 20-26 martie 2022
În perioada 20-26 martie 2022, în cadrul Arhiepiscopiei Iașilor vor avea loc următoarele evenimente:
Duminică, 20 martie
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan va sluji Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sângeap Basaraba, iar Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va sluji Sfânta Liturghie în Parohia Pocreaca din Protopopiatul Iași 3. Tot duminică, 20 martie 2022, la Parohia Dealul Mare din cadrul Protopopiatului Dorohoi, începând cu ora 16.30 se va desfâșura o conferință cu tema „Sfântul Grigore Palama - teologul luminii necreate”. În aceeași zi începând cu ora 17.00, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul va săvârși Taina Sfântului Maslu la Mănăstirea ieșeană Hadâmbu.
Miercuri, 23 aprilie 2022
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan va sluji Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite la Catedrala Mitropolitană, începând cu ora 16.00.
Joi, 24 martie
Începând cu ora 17.00, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul va săvârși slujba de priveghere la Praznicul Bunei Vestiri, la Mănăstirea ieșeană Hadâmbu.
Vineri, 25 martie 202,
De sărbătoarea Bunei-Vestiri, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan va sluji Sfânta Liturghie la Mănăstirea Durău, Preasfințitul Ignatie, Episcopul Hușilor, va sluji Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sihăstria Voronei, iar Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va sluji Sfânta Liturghie la Mănăstirea Miclăușeni. Tot vineri, 25 martie 2022, va avea loc la Centrul de eveniemnte Agora, începând cu ora 16.00, Concertul Caritabil Vestea cea Bună organizat de Asociația Glasul Vieții.
Sâmbătă, 26 martie 2022
Sâmbătă va avea loc Marșul pentru Viață, eveniment național ce se va desfășura și la Iași, Botoșani, Piatra Neamț, Dorohoi și Darabani începând cu ora 13.00. Mai multe detalii despre evenimentul de la Iași puteți citi aici.