Evenimente ce vor avea loc în Arhiepiscopia Iașilor, în perioada 30 octombrie – 5 noiembrie 2022

Arhiepiscopia Iaşilor

Evenimente ce vor avea loc în Arhiepiscopia Iașilor, în perioada 30 octombrie – 5 noiembrie 2022

În perioada 30 octombrie – 5 noiembrie 2022, în Arhiepiscopia Iașilor vor avea loc următoarele evenimente:

Duminică, 30 octombrie

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va oficia Sfânta Liturghie și va săvârși sfințirea bisericii în Parohia Acoperământul Maicii Domnului Vânători, comuna Popricani,  județul Iași, Protopopiatul Iași 1.

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași.

Luni, 31 octombrie

În Sala Iustin Moisescu a Ansamblului Mitropolitan din Iași va avea loc examenul final al grupei I pentru specializarea Consilier în domeniul adicțiilor.

În perioada 31 octombrie – 2 noiembrie va avea loc la Iași Întâlnirea anuală a Consilierilor eparhiali social – filantropici și Adunarea generală a Federației „Filantropia” din Patriarhia Română.

Marți, 1 noiembrie

Biserica Sfântul Vasile cel Mare Botoșani, Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral Sfântul Ioan Botezătorul Botoșani, Protopopiatul Botoșani, începând cu ora 18.00. În cadrul întâlnirii va fi săvârșită Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Învățătura Sfântului Simeon Noul Teolog despre rugăciune, de către Pr. Visarion Vizitiu.

Joi, 3 noiembrie

Protopopiatul Botoșani organizează la Biserica Vovidenia din Botoșani conferința preoțească de toamnă, cu tema Isihasm și modernitate. Mai are loc isihasmul în modernitate?, cu participarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Vineri, 4 noiembrie

Biserica Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Stănești, Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral Adormirea Maicii Domnului Sulița, Protopopiatul Botoșani, începând cu ora 15.00. În cadrul întâlnirii va fi săvârșită Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Maica Domnului, pururea rugătoare pentru noi, de către Pr. Cristian Răileanu.

Sâmbătă, 5 noiembrie

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va oficia Sfânta Liturghie și va săvârși sfințirea casei mortuare și a unor spații administrative în Parohia Sfântul Ilie Dealu Mare, municipiul Dorohoi, județul Botoșani, Protopopiatul Dorohoi.