Evenimentul de suflet: Tradiții și obiceiuri românești de iarnă

Arhiepiscopia Iaşilor

Evenimentul de suflet: Tradiții și obiceiuri românești de iarnă

Asociația „Familia Tradițională” organizează astăzi, 15 decembrie 2016, de la ora 18:00, la Colegiul Sfântul Nicolae Iași, în sala Juventus, întâlnirea de suflet Tradiții și obiceiuri românești de iarnă susținută de doamna Angela Paveliuc Olariu, doctor în etnografie.

Evenimentul face parte din suita de activități organizate în cadrul proiectului Dor de Tradiție care a debutat la data de 1 iulie 2016 și se va desfășura pe parcursul unui an calendaristic, având ca scop promovarea tradițiilor populare românești în rândul publicului tânăr din orașul Iași.

Scopul acestei întâlniri de suflet este de a readuce în fața publicului ieșean atmosfera și bucuria sărbătorilor copilăriei, așa cum fiecare om își păstrează în amintire sărbătorile de iarnă, având ca laitmotiv Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. Specificul românesc al acestei perioade este plin de însemnătate, de explicații și motive cu iz arhaic, dar totodată și actual, aspecte atent prezentate de gazda de tradiție a Asociației Familia Tradițională, doamna Angela Paveliuc Olariu, doctor în etnografie.

Participarea este liberă și ceaiul oferit de gazde.

Proiectul „Dor de tradiție” beneficiază de o finanțare nerambursabilă în valoare de  62.223 lei din partea Primăriei Municipiului Iași. Mai multe informații despre desfășurarea proiectului puteți găsi pe www.familiatraditionala.ro sau www.facebook.com/AsociatiaFamiliaTraditionala.

Citește despre: