Exerciţiu militar româno-american la Iaşi

Social

Exerciţiu militar româno-american la Iaşi

Un exerciţiu de instruire în comun, condus de Corpul de Infanterie Marină al Statelor Unite ale Americii dislocat în Europa, se desfăşoară, începând de ieri, la Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt“ Iaşi. Militarii români şi cei americani au început seria de exerciţii, care va dura 10 zile, ca parte componentă a exerciţiului multinaţional „Black Sea Rotational Force 12“, la care Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt“ participă cu militari ai Batalionului 151 Infanterie „Lupii Negri“ şi ai Batalionului 634 Infanterie „Petrodava“.

Aproximativ 200 de soldaţi români şi cei americani desfăşoară, pe parcursul a zece zile, o instrucţie, pornind de la problemele de bază, precum patrulare, dispozitive improvizate, conducerea autovehiculelor de tip Humwee, şi până la instruirea statului major al batalionului în planificarea şi conducerea operaţiilor. „Debutăm într-un mod de pregătire complex, împreună cu structuri din Corpul de Infanterie Marină al Statelor Unite, dislocat în Europa. Din cadrul Brigăzii 15 Mecanizată participă, în afară de «Lupii Negri», care sunt deja consacraţi, şi alte structuri de la Piatra Neamţ, militari care urmează să participe, cel mai probabil, în teatrul de operaţiuni din Afganistan sau, în funcţie de nevoi, în alte misiuni de menţinere a păcii. Participarea militarilor noştri face parte dintr-un program complex de pregătire, care are ca scop creşterea inter-operabilităţii cu partenerii NATO şi se bazează pe un set de proceduri ce vor fi puse în practică în limba engleză“, a explicat colonelul Dan Câşlariu, coordonator de program.