Expoziţie cu vânzare la Ateneul Tătăraşi

Social

Expoziţie cu vânzare la Ateneul Tătăraşi

La sfârşitul acestei săptămâni, Ateneul Tătăraşi va găzdui o expoziţie cu vânzare de obiecte tradiţionale, la care vor participa 14 meşteri populari din judeţul Iaşi, dar şi din Suceava, Neamţ şi Argeş.

Timp de două zile, ieşenii vor avea ocazia de a vizita şi de a cumpăra icoane, păpuşi din pănuşi, măşti sau bundiţe. „Este pentru prima dată când aducem la Ateneu meşteri populari pentru un astfel de eveniment. Am ales să fie persoane care să vină cu meşteşuguri reprezentative şi diverse. Sunt oameni care nu sunt atât de cunoscuţi, nu apar des pe prima pagină sau la televizor. Noi, prin asociaţia noastră, încercăm să importăm meserii uitate şi să le punem în valoare“, a declarat Marcel Lutic, preşedintele Asociaţiei Meşterilor Populari din Moldova.