“Familia Bisericii din Pietrărie”, în sărbătoare
Sărbătoarea Închinării cinstitului lanț al Sfântului Apostol Petru a fost marcată astăzi de parohia Pietrărie, Protopopiatul Iași 2, care și-a serbat hramul. Lucrările sfântului lăcaș au început anul trecut, după ce a fost pusă piatra de temelie.
Singura parohie din țara noastră care poartă hramul "Închinarea cinstitului lanț al Sfântului Apostol Petru", aflată în localitatea Pietrărie, comuna Bârnova, județul Iași, a îmbrăcat astăzi straie de sărbătoare. În paraclisul parohiei a fost oficiată sâmbătă seara slujba Vecerniei unită cu Litia de către un sobor de preoți, în prezența enoriașilor. La finalul slujbei pr. Marian Nimerincu de la parohia Pietriș, Protopopiatul Iași 2, a vorbit despre importanța sărbătoririi Închinării cinstitului lanț al Sfântului Apostol Petru. “Cinstitul lanț al Sfântului Petru are putere vindecătoare. După ce Sfântul Apostol Petru a fost eliberat, credincioșii au luat cu evlavie acele lanțuri, care s-au dovedit a fi vindecătoare. În prezent cinstitele lanțuri ale Sfântului Apostol Petru se află la Roma“, a spus pr. Marian Nimerincu. Părintele paroh Ciprian George Bamboi a mulțumit preoților slujitori și credincioșilor care au susținut până în prezent lucrările demarate la biserica parohială din Pietrărie.
"Se spune că în satul Pietrărie sunt cei mai credincioși oameni"
Satul Pietrărie nu a avut până acum biserică. Oamenii participau la sfintele slujbe fie la biserica parohiei Bârnova, fie la Mănăstirea Tărâța. Din anul 2005 satul Pietrărie a început să se organizeze ca parohie, la început slujbele fiind oficiate în Școala Generală din localitate. De pe data de 8 decembrie 2006 programul liturgic se desfășoară în paraclisul parohiei construit din lemn. Piatra de temelie a noului lăcaș de închinăciune, cu hramurile "Închinarea cinstitului lanț al Sfântului Apostol Petru", "Acoperământul Maicii Domnului" și "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe", a fost pusă în luna mai a anului 2009, de Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. În vara anului trecut au început lucrările de zidire, prin turnarea fundației celei mai mari biserici din comuna Bârnova. “Lucrările au întârziat din motive financiare, dar nădăjduim ca anul acesta să recuperăm aceste întârzieri. Construcția este susținută financiar de enoriașii parohiei și de autoritățile locale. Se spune că în satul Pietrărie sunt cei mai credincioși oameni, care până în prezent nu au avut bucuria să aibă biserica lor. Familia Bisericii din Pietrărie se extinde lună de lună, astfel că tot mai multe persoane vin cu drag pentru a ni se alătura în misiunea de zidire a unui sfânt lăcaș. Ridicarea unui lăcaș de închinăciune este o mare binecuvântare, acest lucru fiind dat de Dumnezeu unei singure generații. Nădăjduim să reușim cât mai repede ridicarea bisericii, prin mijlocirea sfinților noștri ocrotitori. Mulțumim persoanelor care ne-au ajutat până în prezent, pentru că a începe efectiv organizarea unei parohii nu este un lucru simplu. Este nevoie de susținere financiară din partea enoriașilor și a oamenilor cu inimă bună care doresc să doneze“, a declarat părintele paroh Ciprian George Bamboi.
Pelerinaje și activități cu micii enoriași
În prezent se lucrează la pagina de internet a parohiei Pietrărie, care va fi lansată în perioada sărbătorilor Sfintelor Paști. Aici vor fi postate informații din viața parohiei. Copiii din parohia Pietrărie sunt atrași de biserică, fiind crescuți în spiritul creștinesc. Ei participă săptămânal la un program de cateheză, în special pe timpul verii. În ultimii ani au fost organizate mai multe pelerinaje cu enoriașii din parohie. “În cadrul întâlnirilor sunt discutate mai multe probleme. Copiii doresc aprofundarea cunoștințelor referitoare la credința ortodoxă. Am rămas uimit de felul în care gândește un copil probleme de existență. De multe ori copiii devin exemple pentru părinți și mărturisitori ai credinței. Am organizat pelerinaje pentru copii nu doar la mănăstiri ci și la muzee sau case memoriale“, a mărturisit pr. paroh Ciprian George Bamboi.
Persoanele care doresc să sprijine construcția Bisericii cu hramurile "Închinarea cinstitului lanț al Sf. Apostol Petru", "Acoperământul Maicii Domnului" și "Sf. M. Mc. Gheorghe" din parohia Pietrărie, Protopopiatul Iași 2, pot oferi donații în contul RO60BRDE240SV51077022400 (Parohia Pietrărie).
“Mazlâcul“ din satul pietrarilor
Satul Pietrărie este atestat documentar în 1801. În anul 1817 un grup de săteni au făcut o plângere către domnie în care se menționa faptul că piatra pe care ei o lucrau era furată. Cele 17 familii mai aminteau în textul plângerii că se aflau de 16 ani în sat, din aceasta reieșind că locuiau aici din 1801. Oamenii din aceste locuri se îndeletniceau cu prelucrarea pietrei. Multe case, beciuri și străzi din Iași sunt construite cu piatră adusă din satul Pietrărie. Biserica “Sfântul Ierarh Nicolae din iarmaroc“, cum era cunoscută, actualmente biserica de pe Bulevardul Socola din Iași, era locul unde breasla pietrarilor participa la sfintele slujbe.
În localitatea Pietrărie este un izvor puternic, unii spunând că ar fi din vremea stăpânirii turcilor din sec. al XVIII-lea. Izvorul s-a refăcut, fiind numit de localnici “mazlâc“, care în limba turcă înseamnă “case de ape“. “Când a fost seceta în 1947 aproape tot Iașul se alimenta de aici. Printr-o aducțiune de apă este alimentată de la acest izvor Mănăstirea Cetățuia, unde se află o baie domnească. Prof. Nicolae Cojocaru, care a predat la Școala Generală din Bârnova, s-a ocupat de studierea vestigiilor existente în zonă. A făcut numeroase săpături în anii 70 și a găsit această aducțiune de apă, prin principiul vaselor comunicante. În jurul anului 1900, când s-a dorit alimentarea orașului Iași cu apă, unul dintre planuri era acela ca alimentarea să se facă din Pietrărie și izvoarele din Păun, însă nu era suficientă apa. În zonă se mai vorbește despre existența Mănăstirii Clatia, despre dispariția căreia Nicolae Iorga amintește anul 1711“, ne-a relatat pr. paroh Ciprian George Bamboi. (Constantin Ciofu)