Faţetele durerii
La sfârşitul lunii august, a avut loc, la Milano, o manifestare de talie mondială, dedicată studiului şi tratamentului durerii. Peste 5.000 de cercetători s-au întrunit pentru a trece în revistă rezultatele obţinute, pe plan experimental şi clinic, în terapia durerii acute şi cronice.
Acest tip de manifestări, la nivel regional, continental sau global, au loc destul de frecvent, dar, dacă privim cu atenţie rezultatele, se poate afirma că, „multe congrese - puţine progrese“. Câteva direcţii de cercetare oferă totuşi motive de optimism prudent:
- anul 2012 a fost declarat de către Asociaţia Internaţională pentru Studiul Durerii „Anul cefaleelor“. Deoarece durerile de cap, cu diferitele lor forme, sunt foarte frecvente, nu este de mirare că au existat zeci de comunicări pe această temă. A atras atenţia în mod deosebit prezentarea unui specialist chinez, care trece în revistă rezultatele obţinute cu mai multe tehnici de acupunctură. Autorul susţine că, în urma aplicării acestor tehnici, s-ar reduce numărul atacurilor migrenoase şi durata acestora, s-ar îmbunătăţi calitatea vieţii şi ar scădea utilizarea analgezicelor, fără efecte adverse. Din păcate, aceste afirmaţii nu au fost confirmate şi de alţi cercetători din afara Chinei, care nu au reuşit să obţină întotdeauna efectele mai sus-amintite. Tot pentru tratamentul durerilor de cap, o firmă de dispozitive medicale a prezentat o „coroniţă“, care, aplicată în diverse zone ale craniului, poate, prin stimulii declanşaţi, să combată durerea;
- iată că mult-hulitul cannabis îşi găseşte o întrebuinţare medicală utilă în tratamentul durerilor cronice canceroase şi noncanceroase, deoarece este mai bine suportat decât morfina şi derivaţii săi, după cum a reieşit dintr-un studiu pe 800 de pacienţi trataţi într-un centru de terapie a durerii din Israel;
- dincolo de cercetările experimentale şi clinice privind terapia durerii, s-a putut remarca şi o preocupare pentru aspectele psihosociale ale acestei suferinţe. S-a subliniat faptul că durerile de spate au, pe lângă impactul propriu-zis asupra pacientului, şi consecinţe asupra vieţii de familie şi asupra costurilor. O analiză făcută cu acest prilej a arătat că, la bolnavii operaţi de hernie de disc, durerile revin în aproximativ doi ani, cam la 70% dintre cazuri, iar revenirea la locul de muncă este posibilă într-un procent destul de mic. Se apreciază că, acolo unde este posibil, operaţia trebuie evitată, iar pacientul va fi tratat într-un centru specializat de terapie a durerii, în acest caz procentul revenirii la vechiul loc de muncă fiind net superior;
- dintr-un studiu efectuat de o echipă americană, care a vizat diferenţele rasiale în perceperea durerii, a rezultat că afro-americanii sunt mai sensibili în perceperea durerii decât americanii caucazieni. Cercetarea a fost efectuată pe loturi de studenţi voluntari, care au privit imagini cu pacienţi de diferite rase, suferind de durere. Autorii conchid că sunt necesare mai multe studii pentru a înţelege mecanismele care stau la baza acestor diferenţe;
- o comunicare inedită a fost cea în care s-a analizat rolul teatrului în acumularea cunoştinţelor despre durere. S-a plecat de la ideea că este dificil să simţi durerea, dar şi mai dificil să o poţi explica. Autorii au lucrat cu două grupe de studiu formate din rude ale pacienţilor şi din asistente medicale (câte 30 de persoane în fiecare lot, rezultat din mixarea întâmplătoare a participanţilor). Unui grup i s-a vorbit despre durere (cauze, mecanisme, analgezice, tratament), prezentarea fiind efectuată de către doctori, care au utilizat pentru expunere metode convenţionale. Celălalt grup a fost sensibilizat pe aceleaşi subiecte, folosind jocuri, scenete, imagini, interpretate de către personal medical antrenat special pentru a folosi metodele teatrului, cu scopul de a explica durerea. La sfârşitul prezentărilor, participanţii au completat teste pentru verificarea cunoştinţelor, care cuprindeau 20 de întrebări cu răspunsuri multiple, fiecare întrebare având valoarea unui punct. Testul a fost repetat două săptămâni mai târziu. Rezultatele au fost surprinzătoare. Primul grup a realizat punctajul de 13,7 la testul unu şi 8,3 la testul al doilea, în timp ce celălat grup (cu teatrul) a realizat 18,2, respectiv 17,5. Din analiza acestor date reiese foarte clar că utilizarea metodelor teatrului pentru învăţarea cunoştinţelor legate de durere s-a dovedit a fi mult mai eficientă pe termen lung, decât metoda clasică de prezentare.
