Fericitul întru adormire Patriarhul Pavle al Serbiei comemorat la Belgrad

Ortodoxia în lume

Fericitul întru adormire Patriarhul Pavle al Serbiei comemorat la Belgrad

Cu prilejul comemorării a doi ani de la trecerea la Domnul a Preafericitului Pavle, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Sârbe, Preafericitul Irineu, actualul patriarh sârb, va sluji Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie şi pomenirea celor adormiţi la Catedrala ortodoxă din Belgrad.

Patriarhul Pavle a rămas viu în conştiinţa sârbilor prin blândeţea, sărăcia şi înţelepciunea sa, ca om al Crucii şi al Învierii. Mesajul său de o putere unică s-a concentrat în chemarea sa: “Să fim oameni !”, prezentă şi în scrierile sale de o spiritualitate profundă şi viziune intergratoare. El a fost numit “Patriarhul blândeţii” şi “Patriarhul care merge cu tramvaiul”, datorită smereniei sale proverbiale, apropierii de oameni şi caracterului său adânc, înţelegător şi hrănit din teologia rugătoare a Sfinţilor Părinţi ai ortodoxiei.

În memoria acestui patriarh, Departamentul Editorial al Patriarhiei Sârbe şi Ministerul Credinţei al Republicii Serbia au publicat un album foto care sintetizează misiunea pastorală a Patriarhului Pavle, intitulat “De la moarte la viaţă”. Albumul este present şi pe internet la adresa: http://www.spc.rs/files/books/ispracaj/index.html.

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: www.spc.rs