Festival de film la Suceava
În perioada 3-5 mai, Casa Prieteniei din Suceava - Biroul Francez găzduieşte un eveniment cinematografic internaţional de excepţie, în premieră absolută la Suceava: Festivalul Filmului „Foarte Scurt“ (Très Courts). Vor rula filme foarte scurte, grupate pe cinci secţiuni: secţiunea internaţională, secţiunea „Paroles de Femmes“ (o selecţie de filme despre condiţia femeii în lume), secţiunea de filme foarte scurte româneşti, secţiunea inedită „Monde dâavant“, „Monde dâaprès“ (care dovedeşte, în mini-documentare şi ficţiuni, tulburările unei lumi în plină mutaţie) şi secţiunea tematică „Familiale“, pentru copii peste 6 ani. Potrivit organizatorilor, intrarea la eveniment este liberă.