Festival muzical creștin-ortodox în Northampton și slujiri arhierești în UK
Sâmbătă, 20 noiembrie 2010, la Biserica Sfântului Mormânt (The Holy Sepulchre Church) din Northampton, a debutat Festivalul muzical creștin-ortodox la care a participat Corul teologilor clujeni Psalmodia Transylvanica.
Sâmbătă, 20 noiembrie 2010, la Biserica Sfântului Mormânt (The Holy Sepulchre Church) din Northampton, a debutat Festivalul muzical creștin-ortodox la care a participat Corul teologilor clujeni Psalmodia Transylvanica, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu.
Evenimentul a fost organizat de membrii a două parohii ortodoxe din Northampton, Corul de Tineret Sfântul Ioan Botezătorul și parohia ortodoxă Sfânta Ana. Festivalul a început la ora 13,00 cu ateliere de muzică, coruri pentru copii și adulți și activități de familie și de grup, de tipul: recitative, mici cântări care au antrenat copiii, părinții și bunicii, cântece de tabără acompaniate de chitară, iar copiii au beneficiat în permanență de un colț de joacă special amenajat și supravegheat.
La orele 18,30 a urmat slujba vecerniei, apoi concertul de seară, la ora 19,00, în cadrul căruia s-au desfășurat Corala de tineret Sfântul Ioan Botezătorul și Psalmodia Transylvanica, interpretând muzică creștin-ortodoxă din Europa de Est, Asia Mică, din diferite perioade de timp, în preajma lumânării aprinse de la Biserica Sfântului Mormânt din strata Sheep, Northampton.
Concertul a fost urmat de o recepție la ora 21,00, deschisă pentru toți participanții și invitații.
Festivalul a continuat duminică, 21 noiembrie, cu utrenia și Sfânta Liturghie, la biserica Sfântul Mihail și Toți Îngerii, St Perry, Northampton, slujite de Arhiepiscopul Iosif din Patriarhia Română, alături de preoții Florin și Timothy și de comunitatea românească din zonă, urmate de sărbătoarea românească (agapa) de la ora 13,00.
La festival a participat și PS Parinte Marc.
Alte slujiri arhierești în UK, în perioada următoare:
Liverpool, sâmbătă, 27 noiembrie
10,00 – Utrenia
11,00 – Sfânta Liturghie Arhierească, slujită de IPS Iosif
The Parish Church of St John the Baptist, West Derby Road, Tuebrook, Liverpool L13
Boston, duminică, 28 noiembrie
11,30 – Sfânta Liturghie Arhierească, slujită de IPS Iosif
St Nicholas Church, Fishtoft Road, Boston, Lincolnshire, PE21 0DJ