Festivalul Pălăriilor, la Ruginoasa
În localitatea Ruginoasa din judeţul Iaşi a avut loc în perioada 5-6 octombrie 2013 Festivalul Pălăriilor, ediţia I. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Naţională a Turismului Rural Ecologic şi Cultural (ANTREC), prin intermediul filialei din Iaşi, în colaborare cu Autoritatea Naţională pentru Turism, Primăria comunei Ruginoasa, Consiliul Judeţean Iaşi şi Complexul Muzeal Naţional "Moldova" Iaşi.
Programul zilei de duminică, 6 octombrie, a cuprins participarea invitaţilor şi a localnicilor la Sfânta Liturghie, şi a continuat cu Parada Pălăriilor. În debutul evenimentului au fost susţinute discursuri de către autorităţile locale, de reprezentanţii ANTREC, precum şi de cei ai Consiliului Judeţean şi ai Prefecturii Iaşi. "Am organizat acest festival din dorința de a promova tradiţiile şi obiceiurile din mediul rural. Programul a cuprins Parada Pălăriilor, care a avut loc la Palatul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Am continuat cu un spectacol de muzică populară, pe scenă urcând mai multe ansambluri populare și soliști populari deosebit de talentaţi. La aceste evenimente, spre mulțumirea noastră, au participat și foarte mulți tineri interesați de asemenea manifestări. Am avut sprijiniţi de Autoritatea Națională de Turism din România, de ANTREC România, de Consiliul Județean Iași, de Primăria Ruginoasa și de Complexul Muzeal Național «Moldova» Iași", a spus Ana Onică, președinta ANTREC Iași. În după-amiaza aceleiaşi zile, a fost organizat un spectacol de muzică populară, precum şi expoziţii de pălării şi obiecte de ceramică cu vânzare. ANTREC România, principalul organizator, este o asociație de turism rural, ecologic și cultural. Prin evenimentele pe care le organizează, caută să promoveze, din punct de vedere turistic, anumite zone ale țării. "Localitatea Ruginoasa are un potențial turistic foarte dezvoltat şi bine pus la punct. Ca și în alte părți ale ţării, ANTREC organizează evenimente pentru comunităţile rurale. Noi am inițiat, prin ANTREC Iași, acest festival al pălăriilor. Faptul că această activitate s-a desfășurat la Ruginoasa, în acest palat frumos, nu este unul întâmăplător, deoarece evenimentul şi-a propus să aducă aminte de tradiții şi de vremurile apuse. Dorim să facem din acest festival un eveniment perpetuu, care să aducă Ruginoasa în atenția turiștilor ce doresc să viziteze locurile frumoase bogate în cultură şi în istorie", a explicat Mișu Chiruc, președintele ANTREC România.