Fondarea Consiliului Naţional al Bisericilor din Egipt

Ortodoxia în lume

Fondarea Consiliului Naţional al Bisericilor din Egipt

Sensibilitatea ecumenică a noului patriarh copt al Egiptului a dus la crearea condiţiilor pentru fondarea unui Consiliu al Bisericilor Creştine la care au participat responsabilii a 5 biserici creştine sau comunităţi eclesiale, prezente în Egipt.

Aceste 5 denominaţiuni sunt cele mai importante confesiuni creştine din această ţară. Ele s-au întâlnit în ziua de 18 februarie la catedrala coptă Sfântul Apostol Marcu din cartierul Al Abbasiya din Cairo.

Reprezentanţii acestora au semnat Statutul Consiliului Naţional al Bisericilor Creştine.

Este vorba despre Biserica Coptă, Biserica Ortodoxă, Biserica Catolică, Biserica Anglicană şi cea evanghelică.

Printre cei prezenţi remarcăm pe Patriarhul copt Tawadros al II-lea, Patriarhul ortodox Theodoros al II-lea şi Patriarhul Copt catolic Isaac Sidrak. 

Traducere și adaptare: