Fonduri europene pentru împăduriri

Social

Fonduri europene pentru împăduriri

Cei interesaţi să obţină finanţări pentru împădurirea anumitor suprafeţe pot accesa fonduri europene prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) anunţând pentru acest an un total disponibil de 176 milioane de euro.

Potrivit reprezentanţilor APDPR, aceste fonduri sunt acoperite în proporţie de 100% din bani publici (nu există obligativitatea cofinanţării) şi vor fi disponibile în câte patru sesiuni pentru depunerea proiectelor aferente Măsurii 221 - „Prima împădurire a terenurilor agricole“, pentru fiecare sesiune fiind disponibile câte 44 milioane de euro. Aceste fonduri vor fi acordate sub formă de plăţi directe pe an şi pe hectar, calculate în funcţie de forma de relief (câmpie, deal, munte).

Prima sesiune de primire a proiectelor va fi deschisă în perioada 1-30 martie 2012, a doua va începe în 2 mai şi se va termina pe 31 mai, cea de-a treia se va derula în perioada 16 august-14 septembrie 2012, iar ultima se va desfăşura în perioada 15 noiembrie-14 decembrie 2012.

Proiectele finanţate prin Măsura 221 pot include lucrări care să prevină pagubele produse de factorii naturali, să reducă eroziunea solurilor, să poată îmbunătăţi capacitatea de retenţie a apei şi să poată creşte calitatea aerului, pot asigura producerea de biomasă, inclusiv masă lemnoasă de calitate, prin menţinerea sau, după caz, creşterea biodiversităţii. „Cu ajutorul acestei măsuri pot fi împădurite toate terenurile agricole la nivelul întregii ţări. Excepţie fac pajiştile permanente neafectate de procese de degradare a solului. Totodată, se poate asigura şi împădurirea terenurilor agricole din jurul oraşelor, numai cu condiţia respectării cerinţelor specifice ale acestei măsuri de finanţare. Pot fi împădurite inclusiv terenurile care conţin soluri nisipoase şi/ sau mobile, terenurile din luncile râurilor, lunca Dunării, dar şi terenurile afectate de eroziune sau deşertificare“, se arată într-un  comunicat al APDRP.

Beneficiarii fondurilor europene nerambursabile acordate prin această măsură de investiţii pot fi persoanele fizice, inclusiv persoanele fizice autorizate, persoanele juridice, grupurile sau asociaţiile de persoane fizice sau juridice, precum şi autorităţile publice locale deţinătoare de teren agricol.

Potrivit APDRP, un potenţial beneficiar poată realiza o astfel de plantaţie forestieră dacă deţine parcele agricole cu o suprafaţă mai mare de 0,5 hectare. Ulterior, fermierul va întocmi, împreună cu persoanele autorizate în acest sens, un proiect de împădurire.