A fost lansat site-ul Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord
De curând a fost lansat, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Macarie, site-ul Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord-http://episcopiascandinavia.se/ Asemenea celorlalte site-uri eparhiale, acesta își propune să ofere o prezentare a activității misionare și culturale a acestei episcopii.
Mai multe informații a oferit pentru TRINITAS TV, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român din Europa de Nord: „Asemenea celorlalte site-uri eparhiale site-ul Episcopiei noastre Ortodoxe Române a Europei de Nord își dorește să ofere o prezentare a activității pastorale, misionare, sociale și culturale a Episcopiei noastre”.
Site-ul se dorește a fi un instrument de mărturisire a adevărului creștin în rândul vizitatorilor, precum și un mijloc misionar de regăsire a românilor împrăștiați în ținuturile scandinave. Site-ul este organizat în așa fel ca toți credincioșii din țară și din diaspora să cunoască realitățile pastoral-misionare din această parte a Europei, organizarea administrativă, precum și activitățile comunităților parohiale din Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord. De asemenea, pe acest site se pot regăsi detalii legate de viețile Sfinților scandinavi, de proiectele Centrului pentru tineret și Centrului de pelerinaje, precum și alte informații despre activitățile pastorale desfășurate în nordul Europei în cadrul comunităților românești, informează Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe a Europei de Nord.