A fost reglementat programul de vizită în spitalele româneşti
Ministerul Sănătăţii a reglementat unitar programul de vizite al aparţinătorilor pacienţilor internaţi în spitale, unităţile sanitare publice fiind obligate să respecte acest orar.
Ministerul Sănătăţii a reglementat unitar programul de vizite al aparţinătorilor pacienţilor internaţi în spitale, unităţile sanitare publice fiind obligate să respecte acest orar. Conform actului normativ, programul de vizită se realizează de luni până vineri în intervalul orar 15:00-20:00, iar în zilele de sâmbătă şi duminică între orele 10:00-20:00.
Numărul de vizitatori pentru un pacient internat într-un salon cu mai mult de 3 paturi nu poate fi mai mare de 3 persoane şi pot fi vizitaţi maximum 2 pacienţi în acelaşi timp.
Vizitarea pacienţilor în secţiile/compartimentele de terapie intensivă este permisă zilnic doar membrilor familiei, respectiv părinţi, copii, surori/fraţi, cu condiţia ca vizita să se facă individual sau cel mult două persoane, cu respectarea procedurilor interne.
Ordinul mai prevede obligativitatea ca secţiile/compartimentele de terapie intensivă să aibă un număr de telefon prin care se asigură informarea familiei de către medicul curant sau medicul de gardă despre starea şi evoluţia pacientului, de care să fie informaţi şi aparţinătorii. "Sistemul trebuie să fie prietenos cu omul în suferinţă. Cetăţeanul trebuie să aibă în permanenţă legătură cu familia sau cei care au grijă de el", a declarat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu