A fost sfințită grădinița din satul Mbumi!

Campanii sociale

A fost sfințită grădinița din satul Mbumi!

Câteva săptămâni am calculat necesarul de cărămidă, ciment, am supravegheat muncitorii şi le-am explicat cum trebuie să aşeze tabla pe acoperiş sau cum să pregătească lemnul pentru bănci sau ferestre. Au urmat zile în care am cumpărat panglici, baloane, planşe cu animale, fructe şi legume, litere uriaşe în culori puternice – pentru a decora interiorul grădiniței din Mbumi.

În prezenţa autorităților locale, dar şi a reprezentanților de la Ministerul Învățământului, Înaltpreasfințitul Agathonicos a sfințit grădinița din Mbumi construită de noi. Ne-am dorit să facem acest loc pe modelul grădiniței din cătunul Sfântul Gheorghe: un loc care să ajute mamele şi copiii ce locuiesc în acest sat.

Bucuria noastră a fost dublată de faptul că reprezentanții Ministerului Învățământului ne-au anunțat că s-a decis la nivel guvernamental – şi s-au alocat şi fondurile necesare pentru construirea unui liceu care să deservească satele Mbumi, Kipera și cele din împrejurimi. Acest lucru este extraordinar pentru noi, căci asta înseamnă că mulți dintre tinerii și copiii pe care îi cunoaştem nu vor mai traversa muntele ca să meargă la şcoală! 

Toate acestea, împreună cu decizia Înaltpreasfințitului Agathonicos de a construi o mică bisericuță închinată Sfântului Mina în acest sat unde noi avem o comunitate închegată, dar nu aveam biserică, au făcut ca ziua să fie perfectă!

Împreună putem susține misiunea din Kidamali! Prin contribuția noastră, a tuturor, aducem îmbunătățiri semnificative în viața comunităților locale! Citește poveștile și donează pe ajutorpentrutanzania.ro!

Alătură-te comunității noastre pe WhatsApp, Instagram și Telegram!
Citește despre: