Cu adevărat Sfântul Antonie cel Mare era ca un doctor dat Egiptului de Dumnezeu; căci, cine se ducea mâhnit la dânsul şi nu se întorcea bucurându-se? Cine venea la dânsul plângând pe cei morţi şi nu părăsea îndată plânsul? Cine venea mâniat şi nu se schimba îndată în prietenie şi iubire?
Ce se întâmplă cu sufletele celor care mor de Covid-19 și sunt incinerați?
Părinte, la spovedanie este bine să dezvălui slăbiciunile celor din familie și neputințele lor – pentru ca duhovnicul meu să înțeleagă mai bine problemele mele – sau se...
E bine să ne dorim să revină totul la starea de dinainte de coronavirus?
Cum putem scăpa de această epidemie și când vom ieși din ea?
Cum să nu depășesc profilaxia și igiena obsesivă și să ajung la cea obsesivă-compulsivă care este deja un indice al fricii?
Părinte, este păcat să-ți schimbi duhovnicul, fără să ți se dea dezlegare?
Doamne ajută Părinte! Credeți că doi soți care nu se iubesc și nu se înțeleg trebuie totuși să rămână împreună pentru copii? Cum trebuie procedat...
Părintele Iustin s-a născut, conform Registrului Matricol al Mănăstirii Secu, la 10 februarie 1919, de ziua Sfântului Mare Mucenic Haralambie, în satul Poiana Largului (Petru Vodă), comuna Călugăreni (acum Poiana Teiului), judeţul Neamţ, în familia unor români ortodocşi foarte evlavioşi, şi a fost botezat...
"Postim ca să simțim foame și foamea să devină rugăciune și, prin ea, dragoste pentru Cuvântul întrupat." (Maica Siluana Vlad)
Rugăciunea, dacă nu o lași, nu te lasă. Sporește. Numai să nu o neglijăm. (Părintele Efrem Katunakiotul)
Departe de Dumnezeu există numai tulburare, dușmănie, moarte. Aproape de Dumnezeu exista Raiul plăsmuit pentru noi și ușa de intrare în el este pocăința. (Gheronda Simon Arvanitis)
Preotul sau diaconul ne cheamă pe toți să preamărim într-un glas pe Sfânta Fecioară și Născătoare de Dumnezeu, Maria, pe ceea ce în pântecele său, fără de prihană, L-a întrupat pe Răscumpărătorul...
Taina Nunții dăruiește soților harul de a-și duce viața conjugală și familială în unire, armonie și rodnicie, împărtășindu-se de bunăstările acesteia. Este o putere mai presus...
Când este zugrăvit singur, Sfântul Antonie ţine toiagul în mâna dreaptă, iar în mâna stângă un pergament desfăşurat, pe care sunt înscrise cuvintele: „Nu te amăgi, o, călugăre...
Icoana Maicii Domnului din Lavra Sfintei Treimi ‒ Serghiev este o copie făcătoare de minuni a icoanei Maicii Domnului „Hodighitria” din Smolensk.