Fotografii cu scriitori români, în Parcul Copou din Iaşi
Până pe 11 septembrie, ieşenii, dar şi cei care poposesc la Iaşi în această perioadă pot vizita expoziţia „Ion Cucu - Cincizeci de ani de literatură II (fotografii cu scriitori români)“, organizată de Casa de Cultură „Mihai Ursachi“, în cadrul proiectului „Gazeta de pe gard. Foaie pentru minte, inimă şi literatură“. Aceasta este o a doua expoziţie din opera celui mai cunoscut fotograf de scriitori din România pe care instituţia culturală ieşeană o găzduieşte în galeria sa. Din expoziţie fac parte fotografii ale unor cunoscuţi scriitori români, printre care Mircea Sîntimbreanu, Şerban Cioculescu, Nicolae Manolescu, Nichita Stănescu, Fănuş Neagu. De-a lungul anilor, Ion Cucu a ilustrat numeroase lucrări de specialitate, dicţionare ale scriitorilor români şi cele mai importante istorii literare, printre care Dicţionarul scriitorilor români (M. Zaciu, M. Papahagi, Al. Sasu), Dicţionarul general al literaturii române (coord. Eugen Simion), Istoria literaturii române contemporane, 1941-2000 (Alex Ştefanescu), Istoria critică a literaturii române (Nicolae Manolescu).