Fotograful Sorin Onişor expune la Suceava

Social

Fotograful Sorin Onişor expune la Suceava

Astăzi, la Clubul artelor vizuale din Shopping City Suceava, va avea loc vernisajul expoziţiei de fotografie semnată Sorin Onişor. Cele 35 de imagini, care surprind paradisul vieţii de la ţară, fac parte dintr-o expoziţie itinerantă prin marile oraşe ale ţării şi vor sta pe simeze, la Suceava, până pe 8 noiembrie. „Satul românesc îşi trăieşte ultimele momente pentru posteritate şi pentru copiii şi nepoţii noştri care, peste 10-15 ani, nu vor mai putea vedea aceste frumuseţi decât în imagini, printre care şi fotografiile mele“, a afirmat Sorin Onişor. Fotograf liber profesionist, doctorand al Universităţii de Vest Timişoara, semnatar a zeci de expoziţii personale şi colective, Sorin Onişor a colaborat la ilustrarea a numeroase articole, reportaje, cărţi şi albume de fotografie etnografică.