În Franța, 14 primari protestează împotriva „căsătoriilor homosexuale”
De această dată, 14 primari din diferite orașe franceze, care protestează împotriva căsătoriilor dintre persoanele de același sex, au făcut apel la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului acuzând violarea drepturilor constituționale deținute de către ei.
Agenția de presă ITAR-TASS informează că, în Franța, adversari ai legalizării „căsătoriilor” între persoanele de același sex continuă să se lupte pentru drepturile lor, chiar și după un an de la votarea scandaloasei legi.
De această dată, 14 primari din diferite orașe franceze, care protestează împotriva căsătoriilor dintre persoanele de același sex, au făcut apel la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului acuzând violarea drepturilor constituționale deținute de către ei.
La mijlocul lui octombrie 2013, Consiliul Constituțional din Franța nu a recunoscut așa-numita clauză de conștiință a acestor primari, care nu au vrut să unească într-o căsătorie civilă persoane de același sex. În legislația franceză există o normă care permite lucrătorilor de diferite profile (în special, medici și jurnaliști) să primească o indemnizație sau să nu-și îndeplinească obligațiile, atunci când șefii lor îi fac să acționeze contrar convingerilor lor morale și profesionale.
Întrucât în mai 2013, Franța a devenit cea de-a XIV-a țară din lume care să legalizeze „căsătoriile” între persoanele de același sex, niște primari francezi s-au declarat împotrivă, chiar și în ciuda legii care obligă executarea unor asemenea „căsătorii”. Acest lucru s-a petrecut în special în orașul Arcang din sudul Franței (regiunea Aquitane), unde un cuplu homosexual a fost refuzat și care mai apoi a amenințat că va depune o plângere împotriva primarului, acuzându-l de sexism. În Franța, pedeapsa pentru o asemenea infracțiune este de trei ani de închisoare și o amendă de 45.000 de euro. Ca urmare, primarul a trebuit să dea înapoi.
Însă, incidentul nu a rămas neobservat, iar colegi ai edilului din Arcang au decis să facă un apel către Consiliul Constituțional. Ei au cerut judecătorilor să hotărască dacă lipsa mențiunii a clauzei de conștiință din legile care reglementează munca lor a fost constituțională sau nu.
Însă judecătorii nu au găsit nici un caz de violare a constituției. Potrivit lor, primarii sunt obligați să încheie căsătorii fără a ține seama de propriile convingeri față de „căsătoriile” homosexuale. După revoluția din 1789, a apărut instituția civilă a căsătoriei și de atunci ele au fost efectuate de către lege în prezența unui primar, care garantează neutralitatea autorității în statul secular.
Primind refuzul, oficialii au încercat să depună o plânge la Curtea Europeană a Drepturilor Omului: 14 dintre ei au înaintat o plângere reclamând o violare a dreptului de a acționa cu corectitudine. În opinia primarilor, termenii oferiți lor de către Consiliul Constituțional pentru a aduna dovezi au apărut a fi de o asemenea natură încât au violat principiul contradictoriu al procesului. În încălcarea propriei conștiințe, consiliul a redus termenii participării la procedură, nu a luat în calcul interesele speciale ale părților terțiare, ci mai mult, nu a invitat și nici măcar nu i-a informat despre audiere, evitând astfel situația de a trebui să reacționeze la argumentele lor, au subliniat primarii în cererea lor.
Dat fiind faptul că în curând vor avea loc alegerile municipale, acest refuz al dreptului de conștiință a primarilor poate conduce la înlăturarea acelor candidați care nu împărtășesc punctul de vedere (al actualelor autorități franceze), au mai afirmat primarii.
Legalizarea „căsătoriilor” între persoanele de același sex a fost una dintre promisiunile pre-electorale cheie ale președintelui francez François Hollande, care a venit la putere în primăvara anului 2012.