Gala Marilor Români, dedicată lui Ovidiu Lipan-Ţăndărică
Prima ediţie a Galei Marilor Români, care va avea loc pe 18 noiembrie, îi va aduce un omagiu muzicianului Ovidiu Lipan Ţăndărică, informează un comunicat de presă al organizatorilor.
Gala Marilor Români se dorește a fi un eveniment anual axat în exclusivitate pe omagierea unor mari personalităţi ale României, personalităţi cu o impresionantă carieră artistică pentru care o reconfirmare a valorii incontestabile, în cadru aniversar, reprezintă un gest firesc şi necesar. Astfel, Gala urmăreşte să-i readucă în atenţia publică pe acei români de excepţie care au reprezentat şi reprezintă România în lume şi care au adus o contribuţie importantă în domeniul lor de activitate.
Ovidiu Lipan-Ţăndărică se află în centrul atenției la această primă ediție. Lansat muzical în trupa Roşu şi Negru (împreună cu Nancy Brandes, Florin Ochescu, Dan Bădulescu şi Liviu Tudan), Ţăndărică a atins statutul de idol al unor întregi generaţii de români - şi nu numai - graţie celor trei decenii de colaborare cu Phoenix (din line-up-ul căreia au făcut parte, de-a lungul vremii, Nicu Covaci, Mircea Baniciu, Mani Neumann, Josef Kappl şi mulţi alţii).
Pe lângă numeroasele colaborări de grup, au existat întotdeauna, pentru Ovidiu Lipan-Ţăndărică, și proiectele solo (Excalibur, Transilvania, Visul Toboşarului, Aniversare, Bachiţa, La Passion) şi parteneriatele speciale cu Gheorghe Zamfir, Grigore Leşe şi Marius Mihalache (Renaşterea, Getica, Iskender), Margareta Pâslaru (Tango Toledo, Balerină), Rona Hartner, Fanfara 10 Prăjini, Stelu Enache, Liza Panait, Oana Pellea şi cu multe alte personalităţi ale vieţii cultural-artistice.
Ajuns în acest an la 50 de ani de activitate artistică, Ovidiu Lipan-Ţăndărică declară: "Eu am ştiut ce se va întâmpla cu mine dinainte de a mă naşte. În momentul în care m-am născut, am uitat tot şi a trebuit să o iau de la capăt".
Evenimentul anual Gala Marilor Români este organizat de World Trade Center Bucureşti.