Gala UNICEF, eveniment de strângere de fonduri pentru protejarea copiiilor împotriva violenţei
Organizată miercuri de UNICEF România şi Camera Deputaţilor, la Palatul Parlamentului, gala a strâns fonduri dedicate protejării copiilor împotriva violenţei.
La eveniment au fost prezenți și premierul Victor Ponta, alături de fiica sa Irina, dar şi Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor.
"Astăzi este o zi specială pentru 2 miliarde de copii din lume; astăzi este ziua drepturilor copilului", a declarat Sandie Blanchet, reprezentanta UNICEF România, în deschiderea evenimentului, subliniind obligaţia autorităţilor de a proteja drepturile copilului.
Acesta a mai spus că, deși în România s-au făcut progrese în acest domeniu, încă există 64.000 de copii instituţionalizaţi şi peste 11.000 de cazuri de violenţă împotriva copiilor.
Prezentatoarea Galei UNICEF a fost Andreea Marin, iar evenimentul a inclus un recital al mezzo-sopranei Ruxandra Donose (acompaniată de pianistul Sergiu Tihuţiu) şi o licitaţie cu păpuşi unicat, însoțite de o mini-biografie proprie, realizate de designeri români, precum Raluca Mihălceanu, Rhea Costa şi Agnes Keszeg.
Premierul a licitat pentru fiica sa păpuşa Nora creată de Adelina Ivan, contra sumei de 1.000 de lei, Andreea Marin a câştigat licitaţia pentru păpuşa Pierrot, adjudecată pentru 1.200 de lei, iar cea mai dorită păpuşă a fost cea realizată de Parlor, adjudecată la finalul serii contra sumei de 2.600 de lei.
Fondurile astfel obţinute vor fi folosite în programele derulate de UNICEF referitoare la combaterea violenţei contra copiilor.