Gânduri la început de an şcolar
Mulţi copii nu frecventează biserica, pentru că părinţii lor nu fac aceasta. Preotul nu obligă şi nu poate obliga pe nimeni să vină la biserică. Încotro se îndreaptă generaţia tânără, în contextul unei societăţi în care, totuşi, libertatea de credinţă nu mai este îngrădită ca în comunism? Oricât de bulversat ar veni de acasă, ora de religie îl duce pe copil spre frumuseţea dumnezeiască, spre ceea ce chiar sufletul lui tânjeşte.
Aici vine menirea orei de religie. Profesorul care face această oră se adresează unor copii care fac parte din familii creştine practicante, dar şi unor copii în ale căror familii se vorbeşte foarte puţin despre Hristos. Însă, copilul vine la şcoală, unde primeşte lumina cunoaşterii. Oricât de bulversat ar veni de acasă, ora de religie îl duce pe copil spre frumuseţea dumnezeiască, spre ceea ce chiar sufletul lui tânjeşte.
Ca profesor de religie, consider că nu ar trebui să ne îngrijorăm în mod exagerat de tentaţiile vremii de acum, ci să ne îngrijim să formăm copilul nostru spre o putere de selecţie. Să nu analizăm ce au făcut sau ce n-au făcut părinţii copilului, ci să analizăm, fiecare dintre noi, ce am făcut pentru acest copil.
Munca la ora de religie nu este deloc simplă. Ce facem în situaţia în care suntem întâmpinaţi chiar de la intrarea în clasă de privirile indiferente sau pline de apatie ale elevilor noştri, pentru că nu sunt mulţumiţi de rezultatele de la teza de matematică sau pentru că ar dori să facă galerie la campionatul de fotbal şi să se învoiască de la ora de religie? Tocmai aici intervine minunea orei de religie: răbdarea profesorului faţă de aceste lucruri nedorite, seriozitatea şi prestanţa cu care tratează ora, tăcerea care îi îndeamnă pe elevi să mediteze la faptul că au făcut ceva nepotrivit, apoi îndemnul la rugăciune. În modul cel mai sigur, sfânta rugăciune, făcută cu luare-aminte, va ajuta şi pe elevi, şi pe profesor să-şi îndrepte inimile spre cele înalte şi sfinte. Aşa Îl putem aduce pe Hristos în şcoală şi îi putem ajuta pe copii să-L aşeze în vârful piramidei valorilor.
De ce atunci când intri într-o clasă unde găseşti doi copii alergând, alţii cântând sau ascultând muzică foarte distraţi ori vorbind cu glas răspicat, încât îţi trebuie cel puţin câteva minute pentru a face linişte, după efortul de a face o oră de calitate, aceasta se termină cu salutul liniştit al elevilor, cu multă tăcere, cu o pace şi o bucurie care îl învăluie şi pe profesor? De ce aceiaşi copii de la începutul orei sunt la final mai serioşi, mai responsabili, mai îngăduitori cu colegii? Pentru că s-au întâlnit cu Hristos, poate mai mult decât profesorul lor, pentru că nu ştim cât şi cum lucrează Duhul Sfânt în sufletul fiecăruia dintre ei. Acum, la început de an şcolar, să medităm, deci, cu mai multă luare-aminte la ceea ce se aşteaptă de la noi, profesorii de religie.
