Geopolitica ieşirii Greciei din Euroland

Social

Geopolitica ieşirii Greciei din Euroland

Europa a fost până acum preocupată cu stingerea incendiilor fiscale, aşa că atenţia ei a fost distrasă  de la valul geopolitic care ameninţă să înghită Mediterana de Est.  Dacă Grecia cade, atunci şi Ciprul cade cu ea.

Geopolitica a fost până acum absentă din criza eurozonei. Oare acest lucru se va schimba? De vreme ce băncile, afacerile şi Bruxelles au început să accepte polibilitatea ca Grecia să iasă din zona Euro – până recent o propoziţie de negândit – ramficaţiile politice ale acestei realităţi pot fi la fel de profunde ca şi consecinţele economice.  

Europa a fost până acum preocupată cu stingerea incendiilor fiscale, aşa că atenţia ei a fost distrasă de la valul geopolitic care ameninţă să înghită Mediterana de Est.  Dacă Grecia cade, atunci şi Ciprul cade cu ea.

Cotidianul Financial Times explică:

„Stricăciunile făcute sistemului financiar al Ciprulu, expus total datoriei Greciei, ar fi devastatoare. Cipru a primit anul trecut un împrumut ieftin de 2,5 miliarde de euro de la Rusia, ca un gest care reflectă interesul Kremlinului de a proteja averea depunătorilor bogaţi ai Rusiei în Cipru, care au miliarde depuse în băncile cipriote. Curând, Ciprul s-ar putea să mai aibă nevoie de ajutor”.

Şi dacă Europa taie legăturile cu Grecia, Rusia ar putea umple golul imediat. Există legături culturale şi religioase strînse între aceste ţări ortodoxe, şi amândouă împărătşesc un soi de amărăciune şi excludere pe care le simt faţă de Occident.

Americanii nu simt deseori conexiunea ruso-greacă. În timpurile otomane, Rusia imperială era un soi de protector al creştinilor ortodocşi din Imperiul ottoman şi deseori a folosit diplomaţia în favoarea ortodocşilor. Eliberarea grecilor, bulgarilor şi românilor de către turci s-a făcut cu ajutorul Rusiei.

Sentimentul este reciproc. Ruşii au primit Evanghelia de la creştinii greci tesaloniceni Kiril şi Metodie. Ţarii ruşi s-au căsătorit cu moştenitoare ale familiei imperiale bizantine. Moscova are încă nostalgii imperiale bizantine numindu-se „a treia Romă”.

Muntele Athos, centrul monahismului ortodox şi inima spirituală a Greciei are mulţi călugări ruşi.

De asemenea, oligarhia rusă a mişcat mulţi bani prin sistemul bancar lax al Ciprului.

Interesele Israelului sunt de asemenea vizibile. După ce relaţiile israelo-turceşti s-au răcit recent, legăturile greco-israelite s-au strâns. Descoperirea unor vaste depozite de gaze naturale în Israel şi Cipru a strâns mai mult relaţiile. Aceste rezerve ar face Ciprul auto-suficient în energie şi Israelul principalul exportator de gaz în următoarele decade.

Migraţia evreilor din Rusia către Israel, a făcut ca minoritatea ruso-israeliană să fie semnificativă şi importantă în Ţara Sfântă. Existenţa Patriarhiei Ortodoxe a Ierusalimului, condusă de ierarhi greci este un alt argument în favoarea ceor de mai sus.

Uniunea Europeană se retrage din Mediterana de Est. Turcia nu mai vede interesele ei în UE. Dacă Grecia şi Ciprul sunt scoase afară din Euroland, ele vor rămâne membre ale UE, dar acest lucru nu va însemna prea mult.

Prin ajutorarea Greciei la ceasul de nevoie, Rusia poate clădi relaţii economice care ar compensa pierderile din Irak, Libia şi probabil Siria.

Creaţia monedei euro a fost un eveniment economic şi politic. Frângerea acestei monede va fi tot un eveniment politic şi economic.

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: http://the-american-interest.com